„O săptămână de întâlniri cu Hristos Cel Înviat“

Săptămâna Luminată ne descoperă taina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos prin textele evanghelice şi creaţiile liturgice deosebite. Aceste zile speciale din timpul anului bisericesc ne aduc mărturii şi dovezi despre Înviere, toate înveş­mân­tate în bucuria nespus de mare ce izvorăşte din cuvin­tele Scripturii. Despre ară­tă­rile Mântuitorului după Înviere, relatarea lor în Evan­gheliile din Săptămâna Lu­minată, dar şi despre spe­cificul liturgic al acesteia, ne-a vorbit Înalt Preasfinţitul La­u­renţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

Înalt Preasfinţia Voastră, cu toţii ne împărtăşim în aceste zile din bucuria duhov­ni­ceas­că a Învierii Domnului, ma­rele praznic al creş­tină­tă­ţii. Care este momentul li­tur­gic prin care începe Săp­tă­mâna Luminată?

Săptămâna Luminată, ca o pre­lungire a măritului praznic al Învierii Domnului, începe prin minunata slujbă a Ve­cer­niei de Luni, numită şi „a doua În­viere“, şi se încheie cu Dumi­ni­­ca Tomii. Această perioadă de ma­re bucurie duhovnicească es­te cuprinsă între cele două ară­tări ale Mântuitorului Iisus Hris­tos soborului Sfinţilor A­pos­toli, de la prima lipsind Sfântul A­postol Toma, iar la cea de a do­ua, după opt zile, fiind şi el pre­zent. Biserica a rânduit ca textul e­vanghelic de la această Ve­cer­nie specială (Ioan 20, 19-25) să se citească în 12 limbi, după nu­mă­rul Sfinţilor Apostoli. În­vie­rea Mântuitorului Iisus Hristos a fost cunoscută de întreaga lu­me şi este vestită şi azi tuturor po­poarelor, fără nici o deosebire. Nu există limbi sacre şi nici limbi vulgare, ci toate graiurile o­menirii pot cuprinde mesajul dum­nezeiesc al Evangheliei lui Hris­tos, pentru că Jertfa Mân­tu­i­torului Iisus Hristos a avut ca­racter universal.

Ce ne învaţă Evanghelia din pri­ma zi a Săptămânii Lu­mi­­nate?

Arătarea Mântuitorului în­vi­at, „în ziua cea dintâi a săp­tă­mâ­nii, când s-a înserat şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau u­ce­nicii adunaţi de frica iudeilor“, a dus Apostolilor binecuvânta­rea ce­rească, prin formula: „Pa­ce vo­uă!“ şi a produs în inimile lor o ma­re bucurie la vederea mâi­ni­lor şi a coastei Sale. Pacea este­ un mare dar pe care Cerul l-a ­o­fe­rit pământului. De aceea, la în­ceputul Sfintei Liturghii şi al al­tor slujbe bisericeşti, în ectenia ma­re, ne rugăm pentru îm­pli­ni­rea celor trei dimensiuni ale pă­cii: pacea cu Dumnezeu, pacea cu noi înşine şi cea cu semenii. În această atmosferă de bucurie, Mân­tuitorul le vesteşte ucenici­lor trimiterea lor la misiune: „Pre­cum M-a trimis pe Mine Ta­tăl, vă trimit şi Eu pe voi“. Apoi, îi instituie pe Sfinţii Săi Apostoli în slujirea sacramentală a pre­o­ţiei, printr-un act liturgic, suflând asupra lor şi zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta pă­ca­­tele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“ (20, 22-23).

La această primă arătare că­tre ucenici a Mântuitorului în­vi­at, Apostolul Toma a lipsit, ceea ce l-a determinat să probeze în plus realitatea învierii, zicând: „Da­că nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!“ (20, 25). A­ră­tă­rile din această perioadă ne de­monstrează realitatea minu­nii Învierii şi ne descoperă dum­nezeirea Mântuitorului Iisus Hris­tos, Fiul lui Dumnezeu Cel În­viat din morţi pentru a noas­tră mântuire.

Cu Hristos Cel Înviat spre Emaus

În acest ciclu liturgic al Săp­tă­mânii Luminate, Evan­ghe­­li­i­le citite la Sfânta L­i­tur­ghie ne aduc în suflete bu­curia celor care au fost martori la Învierea lui Hris­tos. Ce ne pre­zintă Evan­gheliile din ur­mă­toarele zile?

Învierea Domnului se prelun­geş­te cu încă două zile de pră­z­nu­ire, timp în care ne îm­păr­tă­şim din această bucurie cerească şi ne luminăm sufletele cu alte a­rătări ale lui Hristos înviat, ca măr­turii scripturistice ale reali­tă­ţii şi ale veridicităţii acestei mi­nuni dumnezeieşti. Mân­tui­to­rul S-a arătat atât ucenicilor, dar şi femeilor mironosiţe. Cea mai frumoasă relatare scriptu­ris­tică în acest sens este cea re­fe­­ritoare la călătoria lui Hristos îm­preună cu ucenicii Luca şi Cle­opa, pe drumul spre Emaus. E­venimentul este descris chiar de Sfântul Evanghelist Luca, par­ticipant la această călătorie (Lu­ca 24, 12-35).

Cei doi ucenici mergeau trişti şi vorbeau între ei despre toate ce­le întâmplate în Ierusalim, dar şi despre speranţa lor nă­ru­i­tă prin moartea Învăţătorului lor. Însuşi Hristos Cel înviat, ca un călător necunoscut de ei, S-a a­propiat şi îi întreabă de ce sunt trişti, iar Cleopa, unul dintre ei, a răspuns cu mirare: „Tu singur eşti străin în Ierusalim şi n-ai a­flat de faptele întâmplate în el, în aceste zile?“ (24, 18). Şi au în­ce­put să istorisească despre o­sân­­da la moarte a lui Iisus Na­za­­rineanul, în care ei nă­dăj­du­iau că este Cel care avea să iz­bă­veas­că pe Israel. Ei erau în­spăi­mân­taţi şi de mărturiile femeilor şi ale unora dintre ucenici, care au văzut mormântul gol, dar pe Iisus nu L-au văzut. Călătorul le-a deschis mintea, tâlcuindu-le toa­te textele din Vechiul Tes­ta­ment referitoare la pătimirile lui Hris­tos. La sfârşitul călătoriei, cei doi L-au rugat pe Străin să ră­mână cu ei, căci era seară. Când au stat împreună la masă, Mân­tuitorul li S-a descoperit prin repetarea aceloraşi acte ca la Cina cea de Taină, „luând El pâi­nea a binecuvântat-o şi, frân­gând, le-a dat lor“ (24, 30). Şi mi­nu­­nea s-a produs îndată, ne spu­ne Sfântul Evanghelist, că o­chii lor li s-au deschis şi L-au cu­nos­cut, dar apoi S-a făcut ne­vă­zut de lângă dânşii. Frângerea pâi­nii, Sfânta Euharistie ne ţine în legătură permanentă cu Mân­tuitorul Iisus Hristos, pe Ca­re noi, cei de astăzi, nu L-am vă­zut asemenea ucenicilor după În­viere. Euharistic, Mântuitorul ni Se împărtăşeşte şi ni Se des­co­­pe­ră la fiecare Sfântă Li­tur­ghie, iar fiecare zi de duminică este pen­tru noi o zi de Paşti.

Săptămâna Luminată este îm­podobită şi cu un mare praz­nic închinat Maicii Dom­nului, în ziua de vineri. De ce s-a aşezat această săr­bă­toare, numită Izvorul Tă­mă­duirii, în prima săp­tă­mână de după Înviere?

În această perioadă, pe care o nu­mim săptămâna arătărilor lui Hristos după Învierea Sa, pen­tru că descoperirile Sale du­pă marea minune ne sunt pre­zen­tate de Sfintele Evanghelii, o în­tâmpinăm şi prăznuim şi pe Mai­ca Preacurată, vineri, în zi­ua Izvorului Tămăduirii. Ea es­te cea care ne poate întări cre­din­ţa noastră în minunea În­vi­e­rii, mai mult decât oricare alţi mar­tori. Mărturia Maicii Dom­nului despre Fiul Cel Înviat este a­tât de mare, încât nimeni nu poa­te s-o egaleze. Mărturia Mai­cii Domnului despre Înviere este de­osebită, este înălţătoare. Fără Mai­ca Domnului, bucuria noas­tră pascală nu poate fi deplină. Iz­vorul Tămăduirii a devenit praz­nicul la care împărtăşim bu­curia Învierii cu Maica Dom­nu­lui, martoră la arătările Lui, îm­preună cu ucenicii Săi.

Chemarea către întreaga omenire

Ultima zi a Săptămânii Lu­mi­nate ni-l aduce pe Sfântul A­postol Toma în centrul a­ten­ţiei. De ce se încheie Săp­tă­mâna Luminată prin măr­tu­ria lui Toma?

Săptămâna Luminată se în­cheie cu Duminica Tomii, numi­tă astfel datorită faptului că măr­turia acestui Apostol com­ple­tează mărturiile despre În­vi­e­rea cu adevărat a Domnului. Do­rinţa Sfântului Apostol Toma nu trebuie considerată ca un act de necredinţă, ci din contră, măr­turia sa înlătură orice îndo­ia­lă a noastră. Sfântul Apostol To­ma a atins rănile Mântui­to­ru­lui şi în locul celor care nu L-au vă­zut pe Hristos înviat, dar au cre­zut şi cred într-Însul. Prin A­pos­tolul Toma toţi am fost che­maţi să ne convingem de În­vie­rea Mântuitorului. În această du­minică se repetă Evanghelia de la a doua Înviere, a­dă­u­gân­du-se şi partea următoare, în ca­re se relatează despre a doua a­ră­tare a Mântuitorului ucenici­lor Săi (Ioan 20, 19-31).

După opt zile de la Înviere, Mân­tuitorul S-a arătat din nou u­cenicilor Săi, când era prezent şi Toma. Mântuitorul l-a chemat pe cel care se îndoise să pună de­getul în rănile Sale, moment în care acesta a exclamat: „Dom­nul meu şi Dumnezeul meu!“ Prin Apostolul Toma este che­ma­tă întreaga omenire să se con­vingă de realitatea Învierii lui Hristos. Pentru Mântuitorul Hris­tos sunt „fericiţi cei ce nu au vă­zut şi au crezut!“

Noi toţi suntem martorii În­vi­e­rii lui Hristos într-o manieră tai­nică, euharistică. De fiecare da­tă când ne împărtăşim deve­nim purtători de Hristos, marto­rii Învierii Sale.

Ce specific liturgic are Săp­tă­mâna Luminată?

Toate slujbele bisericeşti din Săp­tămâna Luminată au o rân­du­ială deosebită. Cântările În­vi­e­­rii înlocuiesc în această peri­oa­dă celelalte creaţii liturgice o­biş­nu­ite. În Săptămâna Luminată, în­ceputul slujbelor se face ca în noap­tea de Paşti, prin binecu­vân­­tarea treimică, iar otpustul es­te unul special. Preoţii se îm­bra­că în veşminte luminoase la or­ice slujbă din Săptămâna Lu­mi­nată. La înmormântări se cân­tă Canonul Învierii şi alte cân­tări specifice. Fiindcă este o pe­rioadă de mare bucurie, prin care s-au încheiat săptămânile de nevoinţă duhovnicească din Pos­tul Mare, după Paşti nu se stă în genunchi la slujbele religi­oa­se şi nici nu se fac metanii, ci se stă în picioare pentru a-L pri­mi cu sufletele deschise pe Hris­tos Cel Înviat.

Un alt lucru specific Săptă­mâ­nii Luminate este legat de ce­le opt glasuri bisericeşti. Dacă în restul anului liturgic fiecare glas este cântat timp de o săp­tă­mâ­nă, iată că acum fiecare zi are alt glas bisericesc. Acest lucru ne arată încă o dată impor­tan­­ţa acestei perioade pascale şi a săptămânii în care prelungim bu­curia Sfintei Învieri.

În a treia zi de Paşti, la Sfân­­­ta Liturghie se usucă Sfân­­ta Eu­ha­ristie, pregătită la Li­turghia din Joia Patimilor, şi din aceasta se va face îm­păr­tă­şa­nia pentru cei bolnavi, în tot timpul anului.