În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie 1989, era înlăturată ultima dictatură est-europeană de sorginte comunistă - cea din România. A fost un moment de mare tensiune socială, dar și un timp marcat de
22 Dec, 2024
„România să înceteze să mai aplice modele din import!“
Românii au din ce în ce mai multe soluţii ca să privească realitatea lumii internaţionale. Află astfel că şi în locuri mitizate, precum SUA, oamenii caută disperaţi o realitate mai bună. Ovidiu Hurduzeu, scriitor şi critic social român, ne propune câteva secvenţe americane, bune să ne întărească sufletul şi credinţa.
Domnule Hurduzeu, trăiţi în SUA de ani buni. Cum îi văd americanii pe români, pe diferite nivele, de la nivelul omului politic până la cel al omului de cultură? Pentru americanul de rând, care nu poate localiza nici New Yorkul pe hartă, România nu există sau a aflat de ea din întâmplare, din surse aleatorii. Cât ştim noi despre insulele Sao Tome şi Principe, atâta ştiu şi aceşti americani despre România. La nivel de stat, relaţiile par excelente. În mass-media americană avem o imagine "călduţă" spre negativă. Suntem mereu prezentaţi în negru-cenuşiu, ceea ce ridică unele întrebări asupra gradului de informare şi de obiectivitate a persoanelor care prezintă informaţii despre România. În mediile universitare şi în cele profesionale avem o imagine foarte bună. Studenţii români care studiază în SUA sunt peste media colegilor lor americani, iar profesioniştii din diferite domenii sunt aproape unanim apreciaţi. Dar nu ne impunem numai prin competenţă, ci mai ales prin competenţa asociată unor trăsături umane deosebite, între care inteligenţa, omenia, cumpătarea şi hărnicia sunt doar câteva. Sistemul economic şi cultural din România, pentru a-şi justifica falimentul, a indus în mintea cetăţenilor ideea unui caracter românesc congenital pervertit: nu mai este nimic de făcut întrucât aşa suntem noi rămaşi de la Dumnezeu, să fim neputincioşi şi hoţi. Nimic nu poate fi mai fals. Este o adevărată ideologie satanică strecurată în suflete cu scopul de a descuraja poporul român şi a-l menţine într-o stare de sclavie. Plecarea definitivă a tinerilor din România este o tragedie naţională S-a vorbit foarte mult de o anume atmosferă din interiorul diasporei româneşti. Lucruri nu tocmai bune. Care este acum atmosfera în comunitatea românilor care trăiesc în SUA? Care este orizontul aşteptării acestor români în legătură cu evoluţia României în spaţiul UE? Şi aici se exagerează dezbinarea şi se trec sub tăcere lucrurile bune care se fac în baza comuniunii spirituale a românilor. Pe noi ne uneşte Duhul, şi nu un spirit legalist sau colectivist, suntem o simfonie pluripersonală, nu un muşuroi de furnici, creştem într-o Biserică, şi nu într-o pură ordine juridică sau economică. La noi solidaritatea are la bază principiul vecinătăţii. În diasporă, trăim în familia extinsă, cu prietenii, cu neamurile, cu enoriaşii de la biserică, iar aceasta poate crea impresia de "izolare". La nevoie, "vecinătăţile" se unesc, dar trebuie să existe o nevoie adevărată. Majoritatea românilor din diasporă vor binele României - din moment ce noi, cei din SUA, nu ne lovim zi de zi de prezenţa UE, nu trăim din finanţările Uniunii, nu trebuie să luptăm cu legislaţia ei stufoasă, suntem într-un fel detaşaţi de evoluţia României în spaţiul UE. Rămânem însă profund îngrijoraţi de evoluţia României în propriul ei spaţiu, în propria ei casă şi ogradă. Ce valori culturale sau de altă natură, de marcă românească, circulă în sistemul atât de vast al civilizaţiei nord-americane? Tot ce are mai bun poporul român ajunge mai greu sau mai uşor şi în SUA. Faptul că aceste valori nu reuşesc întotdeauna să se impună este o altă problemă, care ţine de modul lor de difuzare, de obstacolele pe care le întâmpină în a fi larg cunoscute, şi nu de calitatea lor intrinsecă. Mulţi tineri români, majoritatea bine şcoliţi, se îndreaptă tot mai mult spre SUA. Cum se integrează şi, mai ales, cum se raportează ei în continuare la ţara natală? Plecarea definitivă a tinerilor din România este o tragedie naţională. O şi mai mare tragedie este lipsa unui program coerent şi realist de repatriere. Fiecare tânăr are modul lui de raportare la România, în general tinerii români imigranţi sunt prea preocupaţi să-şi facă un rost în SUA ca să se mai gândească la soarta României. Ca orice imigrant, sunt mânaţi de imbolduri nostalgice să "ajute ţara", mai organizează câte un club românesc pe la universităţile americane unde studiază şi… cam atât. Ortodoxia cunoaşte o răspândire mare în SUA Există o opinie, conform căreia modelul american de viaţă, în general, ar fi lipsit cumva de ancore spirituale. Care este locul Ortodoxiei, cu valorile ei, cu mentalităţile ei, în ansamblul lumii americane contemporane? Spre deosebire de România, unde se încearcă şubrezirea Ortodoxiei chiar din interiorul ei, în SUA, Ortodoxia cunoaşte o vigoare şi o răspândire extraordinară. Nu mai este un secret pentru nimeni că SUA trec printr-o profundă criză culturală. Într-adevăr, civilizaţia americană şi-a pierdut ancora spirituală. Religia principală a SUA, protestantismul, s-a transformat drastic în ultimii 30-40 de ani. Dintr-o religie bibliocentrică ce punea accentul pe sacrificiul de sine şi dreptate în numele lui Dumnezeu, a devenit în mare parte ceea ce se numeşte the prosperity Gospel: "Ascultă poruncile lui Dumnezeu şi El te va îmbogăţi". Vechii predicatori ca Billy Graham au fost înlocuiţi de tipi precum Joel Osteen, care a cumpărat un stadion de 64.000 de locuri şi l-a transformat în biserică, o biserică unde aproape că nu mai este pomenită biblia. Popularitatea de care se bucură cărţi ca "Rugăciunea lui Jabez" este un exemplu grăitor despre starea de cădere spirituală prin care trece America. În acest context, din ce în ce mai mulţi protestanţi americani se convertesc la Ortodoxie. Unii regăsesc credinţa cea adevărată după ce au cunoscut modernismul şi corupţia anglicanismului, sărăcia spirituală a protestantismului american şi scandalurile care zguduie periodic catolicismul. Vreau să subliniez că majoritatea celor care se convertesc adoptă Ortodoxia cu trup şi suflet, iubesc tradiţia ei monastică şi nu doresc în nici un fel ca Ortodoxia să se schimbe. Regăsesc acea ancoră spirituală pierdută. Ascetismul Ortodox este un antidot împotriva consumismului american, oferă o atracţie enormă pentru americani întrucât este un ascetism ce pune în valoare frumuseţea lumii. Doar în Ortodoxie frumuseţea şi ascetismul nu sunt în contradicţie, ci se susţin unul pe altul într-o viziune iconică asupra lumii. După ce-au rătăcit prin alte credinţe, aceşti americani redescoperă cu multă mulţumire o biserică condusă nu de o carte (Biblia) sau de o persoană umană (Papa), ci de însuşi Iisus Hristos. Am întâlnit mulţi dintre aceşti ortodocşi. Fericirea de pe feţele fraţilor mei americani, rugăciunile lor de recunoştinţă - recunoştinţa de a fi reintrat în Duhul dreptei credinţe în Iisus Hristos, hotărârea lor fermă de a nu schimba nimic din dogma şi învăţătura transmise de tradiţiile Ortodoxiei m-au ajutat să mă întăresc în propria mea credinţă. Prăbuşirea unui mod de viaţă rezultat în urma a două revoluţii În România, toată lumea acum pare a fi preocupată de criza economică. Mulţi văd primele cauze ale declanşării acestui fenomen complex în slăbiciunile economiei de tip american. Adică o economie excesiv speculativă sau, în termeni de bun-simţ creştin, o economie bazată pe lăcomia excesivă a capitalului multinaţional. Care sunt opiniile dvs. cu privire la acest fenomen? Criza mondială actuală este una de sistem. Asistăm la prăbuşirea unui mod de viaţă şi producţie rezultat în urma a două revoluţii. Pe de-o parte, revoluţia culturală a "noii stângi", începută în anii â60, care a produs un relativism generalizat, o societate fragmentată şi distrugerea valorilor tradiţionale - deci, un libertarianism cultural -, iar pe de altă parte, un libertarianism economic susţinut de dreapta neoliberală, declanşat prin decizia politică a Administraţiei Reagan, urmată la scurt timp de conducerile altor mari economii dezvoltate, de a relaxa legile antimonopol. Odată ce mecanismul "dereglementărilor" s-a pus în mişcare, el nu a mai putut fi oprit. Dreapta neoconilor (neoconservatorii) nu a făcut decât să continue în plan economic excesele din plan cultural ale stângii. Potrivit actualului "rege-filosof" al conservatorilor britanici, Phillip Blond, libertarianismul cultural şi cel economic au avut o agendă comună, ambele susţinând o ideologie liberală denaturată. Şi nu numai o ideologie denaturată, cât mai ales o antropologie anticreştină. În locul persoanei, în sens creştin, care există numai în comuniune cu celelalte persoane, unice, libere şi responsabile, neoliberalismul a pus individul monadic condus doar de propriul interes egoist. Ţările occidentale dezvoltate nu au luat în considerare sfatul înţelept al Papei Ioan Paul al II-lea, care le-a avertizat imediat după căderea Zidului Berlinului, în enciclica Centesimus Annus: "Ţările occidentale, la rândul lor, riscă să vadă în această prăbuşire a comunismului o victorie unilaterală a propriului lor sistem, ceea ce le-ar împiedica să opereze modificări necesare în acel sistem". "Omul nou" european va da greş Poate România, după 20 de ani de căutări şi ajustări - mai ales la modele europene , să-şi găsească o identitate care să-i asigure un echilibru economic, social şi cultural într-un sistem mai larg, cum este cel al UE? UE nu poate oferi un model unic de dezvoltare într-o Europă a naţiunilor, unite într-o comunitate de destin. Toate încercările de amalgamare şi pritocire a valorilor şi populaţiilor de pe bătrânul continent pentru a obţine un "om nou" european, pe modelul lui homo sovieticus, vor da greş. Vor destabiliza şi mai mult echilibrele economice, sociale şi culturale, deja fragilizate de criza economică, declinul demografic şi imigrările masive din afara Europei. România să înceteze să mai aplice modele din import, venite la pachet, şi să treacă de îndată la elaborarea de practici economice şi sociale "made in Romania", spre binele comun al românilor şi, deopotrivă, al partenerilor noştri europeni. Am putea vorbi de un model românesc pe care să-l clădim, uşor-uşor, şi-n plan economico-social în următorii ani pe drumul aşezării României în sistemul european? Un model care să semene întrucâtva cu cel al unor ţări precum Spania, Italia şi, de ce nu, Polonia? Noi nu avem de ce şi nici nu am putea să aplicăm ad-litteram un model provenit din alte ţări. Trebuie să restaurăm, să aducem la zi propriile noastre modele economice pe care le-am şters din memoria colectivă şi în bună parte şi din arhive. În cercurile conservatoare tradiţionale din Anglia şi din SUA - mă gândesc în primul rând la gânditori şi economişti catolici precum Stefano Zamagni, John Médaille, Thomas Storck, sau la anglicanul Phillip Blond - este redescoperit cu admiraţie modelul distributist din România lui Ion Mihalache. În anii â20 marele gânditor englez G.K. Chesterton prezenta modelul românesc drept un exemplu demn de urmat pentru întreaga Europă. Până la expoziţia dedicată istoriei cooperaţiei din România, organizată de istoricul Emilia Corbu la Slobozia (expoziţia este încă deschisă publicului), nu se ştia mai nimic de dimensiunile şi complexitatea sistemului economic distributist care a funcţionat în România dinainte de comunism. Ţara noastră a fost pusă pe butuci fiindcă a urmat modele străine de firea românului, de rostul creştin al vieţii sale, modele prea puţin adaptabile realităţilor social-economice de pe aceste meleaguri. Cum modelele importate s-au prăbuşit - chiar presedintele ţării a recunoscut-o în discursul recent de la Tuşnad -, în zadar vom încerca să le cârpim cu petice "morale", keynesiene, etatiste etc. Observ că în ultimul timp unii ar vrea să vopsească gardul economiei în culorile "creştin democraţiei". Este o încercare de a "binecuvânta" creştineşte corupţia, abuzul şi cleptocraţia de la noi. Sper ca Biserica Ortodoxă să nu se lase amăgită de aceste manevre politicianiste. Mântuitorul a spus: "Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea". Un model economic pentru România După câte ne-aţi spus, lucraţi la "un model economic pentru România, model în concordanţă cu valorile noastre creştin-ortodoxe". Faceţi o descriere succintă, pe înţelesul tuturor, a acestui proiect. Singurul model care este cu adevărat în concordanţă cu valorile creştin-ortodoxe este modelul distributist al "economiei civice", bazat pe antropologia creştină a persoanei, pe sustenabilitate, pe subsidiaritate, pe valorile omeniei, dăruirii şi iubirii creştine. Prin ce este el în concordanţă cu valorile creştine? În primul rând, prin faptul că urmăreşte respectarea demnităţii şi autonomiei cetăţenilor în toate laturile vieţii sociale, de la alocaţia pentru nou-născuţi până la asigurarea unui venit drept. Celelalte modele economice promovează pe homo oeconomicus, care nu este o persoană, ci un mijloc, o "resursă umană", exploatat ca marfă sau ca sursă de profit. În al doilea rând, economia civică promovează dezvoltarea durabilă şi la scară umană, şi nu un progres nesăbuit, de dragul progresului; hiperindividualismul este înlocuit de personalism, în care interesul personal este urmărit cu responsabilitate şi armonizat cu cel al comunităţii. Şi, în al treilea rând, economia civică propune răspândirea largă a proprietăţii productive sub forma unor entităţi mici şi mijlocii care funcţionează "în reţea" sau în asociaţie unele cu altele. Numele de distributism, sub care mai este cunoscut modelul, nu înseamnă "distribuirea bunăstării/bogăţiei" din modelul socialist, ci distribuirea proprietăţii productive (aici intră şi cunoştinţele, şi creditele ieftine destinate producţiei). Nu este vorba numai de o schimbare de model economic, ci de o întreagă paradigmă socială şi culturală. Modelul nu este "de import", deşi a fost teoretizat, la începutul secolului al XX-lea, de gânditorii catolici G.K. Chesterton şi Hillaire Belloc. În trecutul nostru, distributismul a stat la baza economiei ţărăniştilor lui Ion Mihalache, dar îl regăsim şi în modurile populare de guvernare din tradiţia zemstovului rusesc, evocate de marele gânditor ortodox Alexandr Soljeniţîn şi funcţionează cu succes, azi, în multe locuri de pe glob. Două exemple concludente: cooperativele Mondragón din Ţara Bascilor, cu cei 100.000 de proprietari-lucrători şi 50 de ani de activitate încununată de succes, şi economia civică a Emiliei-Romagna, unde 40% din PIB provine de la firmele care lucrează în sistem partenerial şi asociativ. Este o economie a libertăţii şi demnităţii umane. O economie a dăruirii şi frăţietăţii. O propunere ortodoxă de scoatere a României din criză. Ovidiu Hurduzeu, scurtă biografie Ovidiu Hurduzeu, născut la Bucureşti în 1957, este un scriitor şi critic social român, stabilit în California din 1990, doctor în literatura franceză şi ştiinţe umaniste al Universităţii Stanford, SUA. Este autorul unui volum de proză scurtă, al unui roman, al unui studiu asupra cazului Unabomber şi a două cărţi de eseistică: "Sclavii fericiţi" şi "A Treia Forţă. România profundă" (împreună cu Mircea Platon). Îngrijeşte împreună cu economistul catolic american, John Medaille, o antologie de texte despre distributism şi noua economie civică, sub titlul "Economia libertăţii: Renaşterea României profunde".
