POEZIE: Alexandru Dumitru

Apostolul zilei

Fraților, eu am primit de Ia Domnul ceea ce v-am dat și vouă: că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine și, mulțumind, a frânt și a zis: Luați, mâncați; acesta este trupul Meu care se

Patristica

Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul VIII, 44-49, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 20-22 „(...) Atunci i-a ieşit în întâmpinare Melchisedec şi i-a adus

An omagial

Sfințirea, pentru întâia dată, în Catedrala Mitropolitană din București, a Sfântului și Marelui Mir, a avut loc în ziua de 25 martie 1882. Documentul oficial, semnat de regele Carol I al României, de

Editorial

De când ne știm pe lumea asta, noi, oamenii, fugim de moarte cu o frică instinctivă, animalică. Numai că moartea aleargă mai tare decât noi. Cei mai mulți dintre dumneavoastră cunoașteți povestea emirului

Documentar

Pentru că suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, vom desluși tainele piesei de epitaf din cultul ortodox. Acesta este utilizat în Vinerea Mare, atunci când la Vecernie, după Ceasurile Împărătești, în cadrul slujbei se rememorează punerea în mormânt a trupului Mântuitorului. Epitaful este scos din Altar într-o procesiune și așezat pe o masă care semnifică mormântul din grădina Ghetsimani. Însă cei mai mulți dintre creștini sunt atașați de slujba Deniei din seara Vinerii Mari când, aducând flori, sărută pânza cea mai specială din cultul pascal, după care, îngenunchind, trec pe sub masa ce devine mormântul cel sfânt. Spre finalul Deniei, epitaful este purtat în procesiune și așezat apoi pe Sfânta Masă, în Altar.

In memoriam

Acum 40 de ani, la mijloc de martie, în zi de duminică geroasă, paralizantă pentru vremuri în care stăpânirea nu ardea a se îngriji atât de mult de cele ale vieții personale ale cetățenilor țării, pe străzile Fălticenilor străbătea un car tras de boi, cu cetină frumos împodobit, presărată de zăpadă, care purta spre cimitirul din Oprișeni, trupul mult ostenitor, dar niciodată biruit de osteneală, al preotului Ilie Ilisei. Puțin trecut de 71 de ani, părintele plecase pe neașteptate, grăbindu‑se oarecum, la ceas când ar mai fi putut să se bucure de cele ce rodise mâinile sale necruțate, cugetul său statornic întru acrivia rânduielii și inima sa aprinsă de dorul după Casa lui Dumnezeu.