Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Educaţie și Cultură Lumina literară şi artistică Poveştile Reginei Maria, adevărate bijuterii literare

Poveştile Reginei Maria, adevărate bijuterii literare

Un articol de: Daniela Șontică - 13 Mai, 2020

În ultimii ani şi mai mult decât oricând, în anul 100 de la făurirea României Mari, românii s-au aplecat cu mai mult interes asupra biografiei, faptelor politice, contribuţiei la Marea Unire, a unor aspecte din viaţa personală, dar şi asupra scrierilor Reginei Maria.

Volumele de memorialistică, precum Însem­nări zilnice şi Povestea vieţii mele, cunoscute mai mult decât altele, au suscitat interesul celor care le aveau deja în rafturile personale sau le-au împrumutat din biblioteci pentru actualizarea unor informaţii despre Regina Maria. Dar foarte ispititoare au fost volumele din seria Jurnalului de război al reginei, apărut începând cu câțiva ani înainte de Centenar și culminând anul trecut cu al treilea volum, toate în traducerea Ancăi Bărbulescu şi sub îngrijirea istoricului Lucian Boia, la Editura Humanitas.

Personalitate fascinantă, probabil cea mai iubită dintre membrii familiei regale române, Regina Maria a României (1875-1938) rămâne în istoria noastră şi pentru multiplele haruri artistice cu care a fost înzestrată: pictură, fotografie, design de interior şi, mai ales, literatură.

Scrierile literare ale reginei cuprind, în afară de menționatele volume memorialistice, poves­tiri, poveşti, evocări și romane. A debutat în anul 1915 cu volumul de poveşti Visătorul de vise, în engleză. Alte titluri din opera literară a Reginei Maria sunt: Ţara mea, O legendă de la muntele Athos, Povestea unei domniţe neas­cul­tătoare, Gânduri şi icoane din vremea războiului, Dor nestins, Povestea unei inimi, Regine încoronate, Păsări fantastice pe albastrul cerului, Glasul de pe munte, Măşti, Ilderim. Lucrările literare au fost scrise în limba engleză sau franceză şi traduse în română, câteva dintre traduceri aparţinându-i lui Nicolae Iorga.

Prin frumuseţea, eleganţa, inteligenţa şi cultura ei, prin farmecul său irezistibil, Regina Maria a fost o companie preţioasă şi dorită atât în cercurile nobile, cât şi în cele intelectuale ale vremii sale. Un succes uriaş l-au avut memoriile publicate, între 1934 şi 1936 în Marea Britanie, sub titlul Povestea vieţii mele, când însăşi Virginia Woolf a comentat în presa vremii scrierile reginei. Romanciera compara felul în care Regina Victoria a Marii Britanii scrisese despre Regina Elisabeta a României şi felul în care o făcea Regina Maria, aceasta din urmă câştigând de departe admiraţia scriitoarei. Interesant este că, deşi talentul ei a fost remarcat şi lăudat de marea scriitoare, aşa cum mama ei, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, copilă fiind, îl impresionase pe Mark Twain, totuşi, Regina Maria nu avusese încredere în propriul scris la începuturile sale: „Niciodată n-am fost în stare să scriu cum trebuie - se pare, vai, că multe capete regale suferă de slăbiciunea aceasta - cu toate că am fost educată cu grijă şi am avut toate şansele pe care le-au avut şi alte fete”. Era în 1910, deci avea 35 de ani când scria aceste lucruri şi când se hotărâse să-şi noteze amintiri din viaţa de până atunci, neştiind că urma să scrie atât de multe alte lucruri frumoase, pline de calitatea de document istoric, dar şi de certe virtuţi literare. În urma succesului avut cu Povestea vieţii mele, a fost prima femeie invitată în ţara sa natală să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. Tot o dovadă a aprecierii de care se bucura a fost şi bogata corespondenţă purtată cu poetul Kahlil Gibran.

Scrierile memorialistice au în primul rând o valoare documentară, de restituire a unor evenimente istorice la care a participat direct, însă trebuie evidențiată și însușirea de mare portretistă de care dă dovadă în acele pagini autoarea lor. Ne-a ajutat să vedem mai clar prin descrierile sale o galerie întreagă de oameni politici, începând chiar cu Regele Ferdinand și continuând cu liderii partidelor politice, cu miniștrii și persoanele din anturajul curții regale, cu oamenii de cultură, cu anumiți membri ai familiilor din care proveneau ea și Ferdinand, cu personalitățile politice din țările din Europa și Statele Unite, pe care le-a vizitat.

Iar dacă memorialistica Reginei Maria este deja cunoscută, apreciată și citată în lucrări de istorie, mai puțin pusă în valoare este partea literară a scrierilor sale. Merită o atenție deo­sebită, de exemplu, volumul Poveştile Reginei Maria a României, apărut la Editura Curtea Veche Publishing în 2011. Cartea adună 13 poveşti cărora li se alătură o seamă de fotografii superbe cu regina şi membrii familiei regale, dar mai ales cu copiii săi: Carol, Mircea, Eli­sabeta, Maria, Ileana, Nicolae. Văzând-o atât de frumoasă, blândă, senină în prezenţa fetelor şi băieților ei, îţi inspiră cu adevărat figura unei mame care a ştiut să le spună copiilor ei poveşti. Din lectura acestora îţi dai seama că, de fapt, a adorat să spună, să inventeze tot felul de întâmplări, că nu a făcut-o la întâmplare, doar pentru că imaginaţia sa era foarte bogată, ci pentru că a dorit să-i educe în felul acesta, să-i formeze frumos, după principii sănătoase, creştine şi umane. Toate cele 13 poveşti au un înţeles moral, iar povestea Cartea minunată a părintelui Simion este chiar subin­titulată „o poveste foarte morală”. Îmi închipui că vocea ei gravă și plăcută împreună cu privirea adâncă, a ochilor albaștri, aveau un efect hipnotizator asupra ascultătorilor. „Chiar din copilărie eram înzestrată cu o imaginaţie vie şi îmi plăcea să spun poveşti surorilor mele. Mai târziu, începui să spun poveşti copiilor mei. Atât de limpede vedeam ce povesteam, încât făceam pe ascultătorii mei să rătăcească cu mine… Într-o zi îmi spuse fetiţa mea, Eli­sabeta: «Mamă, ar trebui să scrii toate astea… Eşti născută ca să scrii basme!»”, mărturisea regina în Povestea vieţii mele.

Volumul amintit cuprinde: Poveste de Cră­ciun, Copila Soarelui, Comoara lui Baragladin, Trandafirul lui Conu’ Ilie, Insula Şerpilor, Cartea minunată a părintelui Simion, Să­mân­ţa înţelepciunii, Ciobanul şi Domniţa, Baba Alba, Orfana, De coada cometei, Copila cu ochi albaştri. Există ceva care leagă toate aceste povești de sine stătătoare și acel ceva este o lege a binelui și a dreptății care este mai presus de toți și de toate.

Nu întotdeauna binele și frumosul înving, dar în fiecare povestire există unul sau mai multe învățăminte de tras. Personajele Reginei Maria sunt foarte diverse: oameni simpli, sărmani, ciobani, fete frumoase, flăcăi, bătrâni, regi, regine, prințese, țigani, turci, evrei, copii cuminți sau neascultători, purceluși, vrăjitoare, călugări înțelepți, boieri înfumurați, orfani. Este fascinantă Copila Soarelui, o fetiță de o generozitate cum nu se poate întâlni decât în cărțile sfinte, iar iubirea ei nu poate duce decât la jertfa de sine, ca și cum ar fi fost necesar ca o plăpândă ființă precum această fetiță să dea viață unei nevoi de a ilustra puterea de sacrificiu, în general, a femeii. Boierul Ilie, un personaj plin de sine, are un dar neprețuit, un trandafir care cântă, este pedepsit în final pentru neghiobia sa, dar povestea în sine pare și o justificare a frumuseții gratuite a creației ce se întâlnește peste tot în lume. Iubirea față de mama bolnavă pe care o are un copilaș sărman este greu încercată în Ajunul Crăciunului, când i se cere unica lui lumânare pe care voia s-o aprindă în biserică spre vindecarea mamei ce se afla pe patul de moarte. Răsplata acelei renunțări este chiar vindecarea mamei. Copila cu ochi albaștri este o capo­do­peră stilistică, un exemplu desăvârșit de transferare în plan literar a sentimentelor materne ale reginei față de fiica sa, Ileana. Găsim astfel un portret literar extraordinar al principesei Ileana, din care reies nu doar calitățile fizice, ci mai ales cele sufletești. Te copleșesc multitudinea nuanțelor și felul în care fiecare calitate sufletească pare potențată de puterea din ochii ei albaștri. Mai presus de toate, portre­tizarea aceasta pare să fie un manual de bună purtare pe care ar fi necesar să-l aibă orice prințesă din lumea care mai permite așa ceva, într-o societate măcinată de sărăcie și mai ales de războaie.

În toate poveștile, autoarea aduce și multe dintre calitățile umane dovedite chiar de ea însăși în vremea Primului Război Mondial, când mergea pe front și alina suferințele răniților, când intra în casele țăranilor și îi mângâia cu vorbe bune sau le oferea daruri. Înainte de toate, marea sa empatie față de oamenii din popor a făcut din Regina Maria o regină a tuturor inimilor, pentru că ea a reușit să iubească mai mult decât s-ar fi crezut Țara în care a venit să fie regină și cu care s-a identificat atât de mult.

Citeşte mai multe despre:   Marea Unire de la 1918  -   Regina Maria