Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Luni începe bacalaureatul

Luni începe bacalaureatul

Data: 18 Iunie 2008

▲ Aproximativ 230.000 de absolvenţi de liceu, repartizaţi în 674 de centre de examen, s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2008, care va începe luni, 23 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română, potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) ▲ Lucrările candidaţilor la probele scrise vor fi evaluate în 137 de centre zonale de evaluare ▲

Candidaţii vor intra în sala de examen în ordinea afişată la centrele de examen, respectându-se ora prevăzută de comisie pentru fiecare grupă. Examinarea la probele orale/practice se va realiza de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezenţa a cel puţin 3 candidaţi.

Fiecare profesor va evalua răspunsul candidatului de la probele orale/practice cu note întregi de la 1 la 10, în funcţie de baremul de evaluare, astfel încât diferenţa dintre notele celor doi profesori evaluatori să nu depăşească 1 punct. Nota finală la proba respectivă se calculează ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, din notele acordate de cei doi examinatori. „Probele orale sunt eliminatorii. În vederea susţinerii acestora, candidaţii vor extrage un singur bilet, însă aceştia au dreptul la un al doilea, caz în care nota va fi scăzută cu un punct. Subiectele pentru probele orale au un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute. Un candidat se consideră promovat la proba orală/practică, dacă nota finală obţinută este minimum 5. Candidatul care a obţinut o notă sub 5 sau nu s-a prezentat la o probă orală este declarat respins, respectiv neprezentat şi nu mai participă la probele următoare. La probele orale şi practice nu se admit contestaţii, cu excepţia probei de dicteu melodic şi armonic, de la profilul artistic - muzică“, arată MECT.

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP) a elaborat şi publicat pe site-ul http://www.subiecte2008.edu.ro/ modele de subiecte pentru probele orale.

Diplomă de merit pentru media 10 la bacalaureat

Candidaţii proveniţi din învăţământul de stat au dreptul să susţină examenul fără taxă, de cel mult două ori. Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10, primesc diplomă de merit. Probele orale vor continua în zilele de 24 şi 25 iunie cu limba şi literatura maternă, respectiv 25 şi 26 iunie - limba şi literatura modernă. Prima probă scrisă (limba şi literatura română) va avea loc vineri, 27 iunie. „Examenul de bacalaureat este modalitatea esenţială de evaluare a cunoştinţelor, a competenţelor, a nivelului de cultură generală şi de specializare, atins de absolvenţii de liceu, care le permite acestora accesul către învăţământul superior sau către piaţa muncii. Dreptul de a susţine bacalaureatul îl au toţi elevii care au promovat ultima clasă de liceu, învăţământ liceal de zi, seral sau cu frecvenţă redusă. Desfăşurarea probelor orale are caracter public“, arată MECT. Preşedintele comisiei poate dispune întreruperea examinării şi eliminarea din sală a persoanelor cu atitudine şi comportament necorespunzătoare.

MECT interzice cu desăvârşire colectarea sau favorizarea colectării fondurilor materiale sau băneşti de la candidaţi, de la părinţii acestora sau de la orice persoană care are rude în rândul candidaţilor. Persoanele surprinse săvârşind astfel de fapte riscă sancţiuni disciplinare, materiale, administrative, civile sau penale, după caz.