Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Ministerul Educaţiei şi Academia au înfiinţat Institutul Român de Studii Avansate
Ministrul Educaţiei, Anton Anton, şi preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, au semnat, în calitate de co-iniţiatori, proiectul de act normativ care prevede înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Român de Studii Avansate (IRSA). „IRSA va funcţiona ca instituţie publică, având personalitate juridică, sub egida Academiei Române şi în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. Misiunea institutului este aceea de a desfăşura, promova şi încuraja cercetarea ştiinţifică avansată. IRSA va desfăşura activităţi de cercetare, în strânsă colaborare cu reprezentanţii din domeniu ai diasporei româneşti“, a spus purtătorul de cuvânt al MECT, Mihaela Suciu, conform Agerpres. Printre atribuţiile IRSA se numără promovarea cooperării interdisciplinare în cadru naţional şi internaţional, posibilitatea acordării burselor de studiu pentru ariile tematice definite de Consiliul Director al instituţiei, stimularea dezbaterilor publice asupra unor probleme contemporane etc. În vederea desfăşurării activităţii, Academia Română va da în administrarea IRSA un spaţiu de 1.000 mp în imobilul Casa Academiei, iar sumele aferente amenajării şi cheltuielilor de întreţinere vor fi asigurate de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică. Potrivit purtătorului de cuvânt al MECT, fondurile IRSA se vor asigura din participarea la proiecte şi programe de educaţie, cercetare şi inovare, cu finanţare naţională şi internaţională, donaţii de la persoane fizice şi juridice din România şi străinătate. De asemenea, Guvernul şi Academia vor contribui la finanţarea IRSA.