Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Muzici şi tradiţii în Cişmigiu
Parcul Cişmigiu din Bucureşti va găzdui în perioada 19-21 iunie a treia ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Muzici şi tradiţii în Cişmigiu“, cu invitaţi speciali din Croaţia, Serbia şi Republica Peru, care îşi propune o reîntoarcere la tradiţiile şi rădăcinile culturale comune ale românilor. La prima ediţie manifestarea a avut peste 10.000 de spectatori. Noutatea adusă anul acesta de organizatori o constituie participarea mai multor ansambluri internaţionale din Mexic, Marea Britanie, Cehia, Turcia, Republica Moldova şi Congo, ce vor încânta bucureştenii în cele trei zile de festival. Manifestările vor începe vineri, la ora 15:00, cu o paradă a participanţilor în costume populare pe traseul Piaţa Amzei-calea Victoriei-Cercul Militar-bulevardul Regina Elisabeta-Grădina Cişmigiu.



.jpg)