Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Obiecte didactice, de la manuale la aparatură de laborator, la Sala Polivalentă Bucureşti
Un nou târg educaţional va avea loc la Bucureşti. Elevii, părinţii, precum şi cadrele didactice vor putea găsi la târg materiale didactice (proiectoare, table interactive, tablete grafice), mulaje, hărţi, table şcolare clasice, aparatură de laborator (chimie, fizică, biologie, geografie), soft educaţional (soft de matematică pentru profesori, soft de matematică pentru elevi, cursuri interactive de biologie, geografie, istorie, chimie, fizică), mobilier şcolar (modele noi de bănci şi catedre, dotări săli de sport), carte educaţională (manuale, dicţionare, literatură universală), oferte educaţionale (tabere şcolare, programe educaţionale), conform Agerpres.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Guvernul - Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi EXPO 24 vor organiza în perioada 22-24 octombrie, la Sala Polivalentă, cea de-a V-a ediţie a Târgului educaţional Bucureşti. Evenimentul este conceput ca o manifestare formată din expoziţia de mijloace şi materiale didactice, table interactive, soft educaţional, oferte pentru profesori, directori, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ de la nivel preşcolar, până la nivel universitar şi părinţi, iar cea de-a doua parte, formată din conferinţe şi prezentări de produse didactice, concursuri cu premii, toate respectând tematica evenimentului. În expoziţie, în zona centrală va fi amenajată o sală de clasă, atât realizarea, cât şi dotarea acesteia fiind făcute de firmele participante la expoziţie. Acesta va fi cadrul de desfăşurare a prezentărilor de firmă şi a conferinţelor, în acelaşi timp reprezentând, prin materialele din dotare, nucleul central al expoziţiei. Firmele participante la eveniment vor expune materiale didactice noi, acestea putând fi contractate pe loc sau ulterior, de la firmele expozante.



.jpg)