Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Poeziile copiilor
Cu ceva vreme în urmă am primit pe adresa redacţiei o scrisoare frumoasă de la doamna profesoară Maria Ungureanu, din comuna Vidra, judeţul Vrancea.
Pe lângă gândurile bune, dumneaei ne-a trimis şi câteva poezii. Iată mai jos una dintre ele! Sper să vă bucuraţi de ea, aşa cum şi doamna profesoară se bucură ori de câte ori citeşte poeziile şi gândurile voastre din această pagină. Zâmbet de iubire Un zâmbet flutură spre cer Semne de pace şi iubire, Ca să nu uiţi că-n el mereu E-un strop discret de nemurire. Un zâmbet urcă înspre cer. E-al tuturor şi e şi-al meu, E pacea lumii ce există, E-un pic din Bunul Dumnezeu. Uită de tot, uită de rău, Eşti frate bun cu floarea, codrul, Când zâmbetul spre cer se urcă, Plin de iubire pentru altul. Să crezi că zâmbetul ţi-e mare Şi poate-aduce într-un gând, Speranţa ta de fericire, O zi mai bună pe pământ. În biserică În Biserica Lui sfântă, Pe toţi Dumnezeu ne-aşteaptă, Să ne-asculte rugăciunea, Şi să ne-o îndeplinească. Printre multe lumânări Şi mirosul de tămâie, Rostim bucuroşi cântarea Ce încet spre Cer se suie. Dumnezeu, iubind pe toţi, De nu ştii, află acum, Doar El ruga ne-mplineşte, Tuturor, că este Bun. Maria-Andreea Barbarie Raluca Cotoi (cls. a VII-a, Şc. Gen. Ulmetu, Parohia Bălteni, jud. Vâlcea)