Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Poveştile Maicii Domnului
Moşii şi strămoşii noştri au năzuit să cunoască viaţa Maicii Domnului, chiar dacă multă vreme nu au putut să o afle din cărţi aşa cum a fost. De aceea, au adunat fragment cu fragment din Sfânta Scriptură şi din Faptele Apostolilor, din sărbătorile de peste an. Şi pentru că este Maica Dumnezeului nostru, au născocit poveşti în care Sfânta Fecioară binecuvintează sau pedepseşte vieţuitoarele şi plantele, după meritele sau păcatele lor. De pildă, fără Maica Domnului, bradului i-ar cădea frunzele, plopul nu ar tremura, păianjenul ar fi om încă… Aşa cum este, lumea este o poveste scrisă de Domnul şi modificată pe ici, pe colo, de Maica Sa.
Viaţa Maicii Domnului în Tradiţia Bisericii şi în poveştile româneşti Sfinţii Ioachim şi Ana nu au avut copii până la bătrâneţe. Aşa că, deşi erau drepţi, credincioşi şi milostivi, jertfa lor, conform obiceiului iudeu, era primită ultima la templu. Îndurerat, Ioachim a plecat în pustie, să se roage Domnului pentru necazul său. Ana a rămas acasă în rugăciune. I s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i că va naşte o fiică preabinecuvântată, prin care se va dărui mântuire lumii. Apoi, îngerul Gavriil i-a dat vestea cea bună şi lui Ioachim. După naştere, copila a fost crescută de părinţi până la trei ani, când a fost dusă la Templu, după făgăduinţă. Plin de Duh Sfânt, preotul Zaharia a dus-o pe Fecioara Maria în altar, în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu avea voie nici o femeie. 12 ani a stat Fecioara Maria la Templu, rugându-se şi lucrând. Se spune că, în tot acest timp, îngerii au hrănit-o pe Preacurata numai cu hrană îngerească. Când a crescut, preoţii au vrut să o căsătorească, după cum era datina, dar Sfânta Fecioară a refuzat, mărturisind că a făgăduit să-şi închine viaţa Domnului. Atunci, preoţii au hotărât să-i aleagă drept soţ ocrotitor pe acel bărbat vârstnic, credincios, al cărui toiag pus în Sfânta Sfintelor peste noapte va înverzi. Aşa i-a fost ales drept logodnic Sfântul Iosif. Iosif a dus-o pe Maria în Nazaret, ca stăpână a casei şi a familiei sale. Deşi de neam împărătesc, Iosif era dulgher sărac. Maria trăia retrasă, ca la Templu. Dar, deşi era obişnuită din Templu să vorbească cu îngerii în rugăciune, vestea cea bună adusă de Arhanghelul Gavriil a uimit-o. Totuşi, a acceptat să se facă voia Domnului, învrednicindu-se, prin smerenie, să devină mama Mântuitorului întregii lumi. O poveste românească spune că Fecioara Maria s-a dus la fântână să aducă apă. Acolo a găsit o iconiţă nespus de frumoasă. A luat-o, să o arate părinţilor ei, dar a văzut-o vizitiul lui Irod şi a vrut să i-o ia. Ba a legat-o şi de cai, să o rupă, să-i rămână iconiţa. Maria a scăpat, caii s-au speriat şi au fugit. S-a întors veselă acasă, dar n-a mai găsit iconiţa în sân, unde o ascunsese. Dar de la acea iconiţă a ştiut că o să nască un prunc… Îngerul Gavriil o anunţase pe Maria că Elisabeta va naşte şi ea un prunc, deşi era în vârstă. Maica Domnului s-a dus să o vadă şi pruncul a săltat în pântecele Elisabetei. Plină de Duh Sfânt, Elisabeta a proorocit venirea lui Dumnezeu în trup. Dreptul Iosif a fost tulburat observând că Maria va naşte un prunc, dar îngerul i s-a arătat şi a confirmat zămislirea Domnului de la Duhul Sfânt. Apoi, Iosif şi Fecioara Maria au fost nevoiţi să meargă la Betleem, pentru recensământul făcut de romani. Lângă Betleem, într-un staul amenajat într-o peşteră, S-a născut Mântuitorul lumii. Povestea spune că, în Vifleem, Maica Domnului a nimerit la casa lui Crăciun, un om tare rău, şi s-a rugat să-i dea şi ei un locuşor, să nască. Crăciuneasa, miloasă, a primit-o în grajd, de teama bărbatului ei. Aici erau un bou şi un cal. Boul a mâncat ce a mâncat, apoi s-a aşezat şi a prins să rumege. Calul, nesătul, după ce şi-a ronţăit porţia, a mâncat şi fânul cu care Maica Sfântă Îl învelise pe Prunc. Mâniată, Maica Domnului l-a blestemat să nu se sature decât o dată pe an, de Ispas, iar pe bou l-a binecuvântat să mănânce puţin şi să fie mereu sătul. Apoi, s-a întors Crăciun şi, furios că nevasta a dat adăpost unei străine, i-a tăiat mâinile. Dar Maica Domnului i-a lipit mâinile la loc. Speriat, Crăciun şi-a cerut iertare, devenind, se zice, primul creştin… La patruzeci de zile de la naştere, Maica Domnului s-a dus la Templu pentru curăţire, după Legea veche. Sfântul Simeon şi Sfânta Proorociţă Ana au dat slavă lui Dumnezeu văzându-L pe Prunc, ştiind că El este Mântuitorul. La naştere s-au închinat Pruncului trei regi-magi, care i-au adus daruri. Dar de la ei aflase regele Irod de naşterea Mântuitorului şi, de teamă că îi va lua tronul, s-a hotărât să omoare pruncii din Betleem, ca să-L omoare şi pe El. Dar, înştiinţaţi de înger, Iosif şi Maria au dus Pruncul în Egipt, unde au stat până când îngerul le-a îngăduit să se întoarcă. O poveste spune că, pe drumul spre Egipt, Maica Domnului s-a întâlnit cu nişte ostaşi ai lui Irod. Au întrebat-o ce are în braţe şi le-a răspuns că are grâu. Ostaşii s-au uitat, dar Pruncul Se transformase în grâu şi aşa au săpat de primejdie. De aceea, se spune, pe grâu este întipărită faţa Domnului Hristos… A venit apoi vremea predicării Adevărului de către Domnul Hristos, după ce S-a lăsat botezat de către Sfântul Ioan. Maica Sa L-a urmat întotdeauna, slujindu-L şi păstrându-I cuvintele în inima ei. Se spune că atunci când Domnul a fost prins, înainte de sărbătoarea Paştilor, Maica Domnului se afla în casa lui Lazăr din Betania. Auzind că Domnul a fost prins, a plecat spre Ierusalim. A ajuns la timp pentru a pătimi împreună cu El, suferind o îndoită sfâşiere: cea de a-şi pierde Fiul şi cea de a-L vedea pe Dumnezeu umilit, batjocorit şi răstignit. O poveste spune că pe drumul spre Ierusalim Maica Domnului s-a întâlnit cu un lemnar. L-a întrebat dacă nu L-a văzut pe Fiul ei şi el s-a lăudat că i-a făcut crucea mare şi grea. Atunci Preacurata l-a blestemat să-şi câştige greu pâinea. S-a întâlnit apoi cu un fierar, care i-a mărturisit că i-a făcut cuiele, dar le-a făcut mai mici. Pe el l-a blagoslovit să-şi câştige uşor banii. O broască a încercat să o aline şi i-a povestit durerea ei de mamă care şi-a pierdut feciorii. Numai unul îi rămăsese, urât, cu ochi bulbucaţi… Dar Maica Domnului a surâs o clipă şi a binecuvântat broasca să trăiască numai în apă bună de băut şi să nu putrezească după moarte. A plecat mai departe şi din lacrimile ei au răsărit busuiocul şi viţa-de-vie… După Învierea Domnului şi Înălţarea Sa la cer, Maica Domnului a mai trăit în pace 11 ani, apoi s-a dus la Domnul. Pentru că Sfântul Toma nu fusese de faţă la înmormântare, mormântul a fost deschis, dar era gol. Trupul ei fusese ridicat la cer, de Fiul ei preaiubit.