Rugăciunea Sfântului Nectarie

Întâmplarea pe care v-o povestesc astăzi s-a întâmplat cu mai bine de 150 de ani în urmă, în Constantinopol. Aici trăia un om bun şi credincios, un neguţător pe nume Temistocle, care vindea în prăvălia lui tablouri şi rame de tot felul.

Într-o dimineaţă friguroasă de iarnă, pe drumul spre prăvălie, se întâlni cu Anastasie, un băieţel cuminte şi harnic, care lucra într-un atelier din apropiere. Copilul muncea fără altă plată în afara porţiei zilnice de mâncare, de aceea purta mereu haine vechi şi rupte, chiar şi pe ger cumplit, aşa cum era şi în dimineaţa aceea.

Aflând că merge la poştă să ducă o scrisoare, domnului Temistocle i se făcu milă de băiat şi îi spuse că o va duce el.

Pe drum, citind cu uimire că destinatarul acestei scrisori era Domnul Iisus Hristos din ceruri, domnul Temistocle deschise scrisoarea şi citi următoarele rânduri:

Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig, acum, iarna. M-am dus aseară la stapânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă, parinţilor, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele niciun bănuţ. Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie.

Profund impresionat de rugăciunea curată a copilului, negustorul cel milostiv a hotărât să îi trimită un pachet cu hăinuţe groase şi nişte bănuţi, alături de o carte poştală pe care a scris De la Hristos pentru Anastasie.

Cu greu poate fi descrisă bucuria lui Anastasie la primirea acestui răspuns. Dar cât de mult s-a bucurat şi domnul Temistocle! Îi era tare drag acest copil bun şi cuminte despre care nici nu bănuia că peste ani va deveni un mare sfânt, Sfântul Nectarie, făcătorul de minuni.

Iată, dragi copii, că nicio rugăciune, fie ea un gând, un cuvânt sau o scrisoare, nu rămâne neascultată şi fără de răspuns.