Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt reprezintă una dintre personalitățile istoriei românești și un model de sfințenie. Dincolo de victoriile militare și de ctitoriile sale, viața sa vorbește
Parteneriat cu instituţiile de presă din diaspora
La sfârşitul săptămânii trecute, la Cernăuţi, s-a desfăşurat a treia ediţie a Congresului "Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români" (FIJR), în acest context luându-se mai multe decizii privind susţinerea presei româneşti din diaspora. Astfel, FIJR va acorda asistenţă tehnică pentru înfiinţarea paginii electronice a publicaţiei în limba română "Zorile Bucovinei" din Cernăuţi, stabilind parteneriate între instituţiile de presă din România şi mass-media de limba română de peste hotare, dar şi desfăşurarea unor cursuri de perfecţionare şi pregătire a tinerilor jurnalişti din comunităţile româneşti. Evenimentul de la Cernăuţi a fost organizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), sub genericul Identitate-Cultură-Mass-Media, reunind aproximativ 100 de reprezentanţi ai organismelor de presă şi ziarişti români din România, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, ai organizaţiilor comunităţii româneşti locale, studenţi.



.jpg)