Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Pe scurt

Pe scurt

Data: 13 Octombrie 2008

Diversitatea etnică din zona Satu Mare, prezentată la ICR Berlin

Expoziţia „Multiculturalism şi identitate etnică“, ce cuprinde peste 120 de fotografii care reflectă coexistenţa a patru culturi în zona oraşului Satu Mare, va fi prezentată, în perioada 28 octombrie-20 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Berlin. Expoziţia este rezultatul muncii mai multor cercetători şi artişti din Germania, Ungaria, Austria, Slovacia, Ucraina şi România. Cele peste 120 de fotografii documentare şi artistice ilustrează convieţuirea, timp de secole, a patru culturi - română, maghiară, ucraineană şi slovacă -, însă centrul expoziţiei este reprezentat de impactul minorităţii germane asupra moştenirii culturale a regiunii. Curatorul expoziţiei şi autoarea albumului realizat cu ocazia acestui eveniment este Daniela Balu, iar organizatorul este Muzeul Judeţean din Satu Mare, care a mai exportat expoziţia şi la Viena, Budapesta şi Veneţia.

Cetatea Severinului va fi restaurată

Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a avizat, la sfârşitul lunii septembrie, un proiect de reparare, restaurare şi conservare a Cetăţii Medievale a Severinului, fortificaţie construită de cavalerii ioaniţi la sfârşitul secolului XIII - începutul secolului XIV. Directorul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin, dr. Ion Stângă, a spus că lucrările de reabilitare vor costa peste 4 milioane de euro şi vor fi făcute cu finanţare europeană. „Reconstrucţia acestei cetăţi, la timpul acela cea mai importantă redută strategică de pe Dunăre, va crea posibilitatea introducerii zonei în circuitul turistic internaţional“, a precizat Stângă. Cetatea Severinului a fost, în secolul al XIII-lea, motiv de conflict între regele Ştefan al Ungariei şi Ţaratul bulgar. În Cetatea Severinului au funcţionat două biserici creştine - ortodoxă şi catolică (dominicană), conform Agerpres. Cetatea medievală a Severinului este menţionată în Diploma Ioaniţilor din 1247 sub denumirea de Castelul Zewrini.

10 ani pentru Teatrul Act

Teatrul Act din Capitală îşi serbează cei 10 ani de existenţă, începând de astăzi şi până duminică, printr-un eveniment menit să aducă pe scena de pe Calea Victoriei atât spectacole de teatru deja consacrate, cât şi concerte speciale. Intitulat simplu „Teatrul ACT - 10 ani“, programul aniversar va debuta cu spectacolul „Creatorul de teatru“, regizat de Alexandru Dabija, după piesa omonimă a lui Thomas Bernhard. Cu Marcel Iureş, care este şi directorul Teatrului Act, în rolul principal, „Creatorul de teatru“ s-a jucat şapte ani şi are peste 250 de reprezentaţii. Rolul din „Creatorul de teatru“ i-a adus lui Marcel Iureş Premiul UNITER (2002) pentru cel mai bun actor. Se va lansa şi albumul „Act - 10 ani, o istorie subiectivă“, un proiect coordonat de criticul de teatru Marina Constantinescu, după care va fi proiectat documentarul realizat de Cătălin Ştefănescu „Act - 10 ani“.