Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Programul „Şcoala după şcoală“ va fi generalizat din 2010
Premierul Emil Boc, ministru interimar al Educaţiei, Cercetării şi Inovării, a declarat, miercuri, într-o emisiune la postul public de televiziune, că începând de anul viitor vor exista doar câte două manuale alternative la fiecare materie. „Suntem totuşi în democraţie, nu putem impune un singur manual, dar vom impune ca procedurile de achiziţii publice să fie legale“, a spus prim-ministrul, conform Agerpres. Referindu-se la programa şcolară, premierul a susţinut că aceasta va fi diminuată cu aproximativ 25%. Ministrul interimar al Educaţiei a precizat că din 2010 Programul „Şcoala după şcoală“ va fi generalizat. „Nu este vorba de bani. Primăriile pot avea resurse pentru acest program. Şi mediul de afaceri ar putea ajuta“, a spus Emil Boc.
În ceea ce priveşte Programul „Bani de liceu“, Emil Boc a menţionat că pregăteşte un ordin al ministrului în acest sens, astfel ca fiecare copil care provine dintr-o familie săracă, cu un venit mediu pe cap de membru de până la 200 de lei, să poată beneficia lunar de suma de 180 de lei. „De la 1 octombrie, copiii vor beneficia de banii pe septembrie. Acum se fac anchetele sociale“, a precizat premierul. Emil Boc a mai spus că ordinul ministrului privind calendarul examenului de bacalaureat a fost publicat în „Monitorul Oficial“.
Prim-ministrul a mai spus că salariile cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar vor creşte, în perioada 2010-2015, cu 78% şi a adăugat că, în aceeaşi perioadă, salariile bugetarilor vor creşte cu 56%. „Potrivit grilei Legii unitare a salarizării, la personalul debutant din învăţământ creşterea va fi de 120%“, a spus premierul, care a precizat că salariile vor creşte gradual, în funcţie de resursele financiare ale ţării.