Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Agerpres relatează că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a emis un decret prezidenţial de transformare în moschee a Bisericii Sfântul Mântuitor din Chora, un monument medieval bizantin situat în vestul oraşului Istanbul, care era muzeu. Schimbarea a fost adoptată în decembrie 2019, dar decizia Consiliului de Stat al Turciei nu a fost pusă în aplicare până în prezent. Chora este unul dintre splendidele exemple de artă bizantină şi încă păstrează mozaicuri şi fresce. Interiorul este acoperit cu scene biblice şi portrete cu Iisus şi sfinţi datând din secolul al XIV-lea. Înainte de a transforma în moschee „Sfânta Sofia”, Turcia făcuse deja același lucru cu alte două biserici-muzeu, la Iznik şi Trabzon. Biserica din Chora devenise moschee la o jumătate de secol după cucerirea Constantinopolului, picturile fiind ascunse sub tencuială, deoarece Islamul interzice reprezentările vizuale. După al Doilea Război Mondial, Turcia a transformat-o în Muzeul Kariye şi a permis unor experţi americani să o restaureze pentru a-i reda vechea glorie.
Alba 24 anunță că o icoană a bisericii din Cricău, județul Alba, reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, a început să lăcrimeze. Fenomenul a fost observat prima dată la începutul Postului Sfintei Mării. Preotul paroh a confirmat faptele, dar a spus că nu dorește să facă declarații. Situația este cunoscută de toți credincioșii din sat. „Din punctul nostru de vedere, teologic, acest tip de fenomen este o minune. Aceste minuni sunt foarte, foarte rare. Trebuie să treacă puțin timp, să vedem cum evoluează evenimentele, apoi ne putem pronunța. A fost adusă și la noi. Icoana a fost a unui băiat de la seminar, originar din Cricău”, a declarat secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, Eugen Bărăian.
Evenimentul zilei publică o confesiune a regizorului Cristi Puiu despre pericolul pe care îl reprezintă o lume fără Dumnezeu: „Pentru mine, natura umană este legată de Dumnezeu. Mie mi se pare că toate (...) problemele de azi sunt legate de absența lui Dumnezeu. Vorbim despre oameni fără Dumnezeu (...). Absolut orice om de știință decent n-o să elimine din ecuație posibilitatea asta, n-o să-l elimine pe Dumnezeu din ecuație. (...) Eu nu am nici o problemă, nu fac prozelitism, nu mă duc să-l iau pe ateu să-l conving de credința mea. Dar el de ce face lucrul ăsta? Și de ce biserica este mai puțin importantă azi?”, a spus regizorul.