Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Timp Online anunță că IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, va pune azi piatra de temelie a așezământului pentru orfani „Sfântul Siluan Athonitul”. Acesta va fi construit în localitatea Dorolea, comuna Livezile, și va fi administrat de Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rebra-Parva. Potrivit părintelui stareț, protosinghelul Chiril Zăgrean, finanțarea centrului social se va face din fondurile mănăstirii și din donații. Aşezământul va găzdui 50 de copii și va fi compus din mai multe clădiri, printre care o biserică, un cabinet medical, ateliere de creație și altele. Sfințirea pietrei de temelie va avea loc după Sfânta Liturghie, oficiată de ziua prăznuirii Sfântului Siluan Athonitul, care va marca și primul hram al așezământului.
Știri pe surse scrie că Mitropolitul Sava al Varșoviei și Întregii Polonii a oficiat duminică sfințirea Catedralei „Sfânta Sofia” din Varșovia, dedicată memoriei eroilor și martirilor polonezi, celor care au pierit în lagărele naziste și sovietice și celor care și-au dat viața în Revolta de la Varșovia împotriva ocupației naziste. Cu această ocazie, Mitropolitul Sava a spus: „Memoria umană nu este infailibilă. Singura rețetă sigură pentru amintire veșnică este rugăciunea. Și unde altundeva dacă nu în biserică este cel mai bun loc pentru a transmite această amintire din generație în generație și pentru a o întreține până la sfârșitul veacurilor?” Catedrala este prima biserică ortodoxă construită, în ultimul secol, în Polonia și este realizată după planul Bazilicii „Sfânta Sofia” din Constantinopol. Articolul amintește că și Catedrala Națională din București este dedicată eroilor neamului.
Ziua de Constanța publică un documentar despre Mănăstirea Crucea din Arhiepiscopia Tomisului, situată între satele Crucea și Băltăgești, ridicată în apropierea unui izvor despre care generații de dobrogeni din zonă (creștini și musulmani) au spus că este „terapeutic” sau „tămăduitor”. Tradiția se păstrează și în zilele noastre, fapt ce a determinat Arhiepiscopia Tomisului să înființeze aici o mănăstire cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Azi, cea mai mare procesiune din județ, închinată sărbătorii „Izvorului Tămăduirii”, este cea de la Mănăstirea Dervent, dar în perioada antebelică slujbele și pelerinajele cele mai mari erau la Băltăgești, scrie ziarul.