Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Revista presei
Digi24, Mediafax, Agerpres și RFI consemnează că Academy of World Records (AWR) a înscris Catedrala Mântuirii Neamului cu cel mai mare iconostas ortodox din lume, având o lungime de 23,8 m şi o înălţime de 17,1 m. AWR menţionează că, după ce va fi pictată integral, catedrala va deţine cea mai mare colecţie interioară de picturi în mozaic. De asemenea, pe absida Altarului este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului, din România cel puţin, având 16 m de la bază până la vârful aureolei. Catedrala Naţională a fost sfinţită la 100 de ani de la Marea Unire şi are hramurile „Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor” şi „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României“. Înaltă de 120 m, catedrala va fi dotată cu opt lifturi. Clopotele au o greutate totală de 33 tone şi se află la o înălţime de 60 m. Catedrala are 28 de uşi de bronz cu reprezentări iconografice, urmând a fi coordonate de un sistem computerizat care va comanda deschiderea automată în caz de alarmă. În Altar, în piciorul Sfintei Mese sunt aşezate o listă cu peste 350.000 de nume ale eroilor români cunoscuţi şi fragmente din moaştele Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi ale Mucenicilor de la Niculiţel.
Europa FM, G4 Media, HotNews și Adevărul anunță că, potrivit raportului medico-legal, copilul care a murit după botezul dintr-o biserică din Suceava avea pneumonie interstiţială, complicată cu bronhopneumonie în formă severă. Conform raportului, moartea copilului s-a datorat „insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă sindromului de detresă respiratorie acută, instalat pe fondul pneumoniei interstiţiale, complicată în evoluţie cu bronhopneumonie formă severă, la un nou-născut prematur, nevaccinat şi nedispensarizat”. În consecință, preotul a fost găsit nevinovat.
Viva scrie despre cum s-a hotărât actorul Ovidiu Cuncea, absolvent de teatru, dar și de seminar teologic, să devină preot, aşa cum a relatat acesta la o emisiune TV: „Am văzut-o pe Maica Domnului ieșind din icoană. (…) A fost un moment de mare intimitate, aproape că nu se vorbește de lucrul acesta. Eram în cumpănă dacă să mai fac pasul spre preoție și stăteam în rugăciune, în genunchi, și aievea am văzut-o pe Maica Domnului care îmi zicea să nu îmi fie frică. Am văzut-o ieșind din icoană. Și îmi spunea: #Nu îți fie frică, o să slujești Fiului meu, Mântuitorul Hristos$. Apoi mi-a luat toată frica. Chiar prietenii m-au întrebat și le-am spus că nu mai am frică”.