Necesitatea permanentă de a stărui în rugăciune

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Isaac, Cap. X, 11-15, XI, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 485-486

„Simt că am dobândit iarăși drumul drept al sufletului, statornicia cugetărilor, vioiciunea inimii, cu o bucurie de nespus și cu înălțarea inimii până la primirea în ea a Duhului Sfânt, că din prisosul de bogăție duhovnicească am din belșug descoperirea înțelesurilor celor mai sfinte, înainte cu totul ascunse pentru mine, datorită iluminației venite pe neașteptate de la Dumnezeu; ca să merit să rămân cât mai mult timp în această stare, trebuie să am grijă și să strig de fiecare dată: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbeș­te-Te să mă ajuți. Împresurat de frica de demoni din timpul nopții, înspăimântat de fantomele duhurilor necurate, stăpânit de groază și hărțuit, mi se duce nădejdea mântuirii; refugiindu-mă în postul salvator al acestui verset, voi striga din toate puterile: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbeș­te-Te să mă ajuți. Când iarăși mângâiat de Domnul și însuflețit de venirea Sa mă voi simți înconjurat ca de nenumărate mii de îngeri, astfel încât să îndrăznesc să-i atac și să-i provoc la luptă pe cei de care înainte mă temeam mai rău decât de moarte și a căror atingere și vecinătate o simțeam cu toată cutremurarea minții și a trupului; pentru ca să rămână, cu harul lui Dumnezeu, cât mai îndelung în mine vigoarea acestei statornicii, trebuie să strig din toate puterile mele: Dumnezeule, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți.

Astfel, rugăciunea cu acest verset trebuie rostită neîncetat, pentru ca în înfrângeri să ne ridicăm, iar în biruințe să fim păziți și să nu ne trufim. Meditația la acest verset, zic, să fie în sufletul tău neîntreruptă. În orice lucrare, la slujbă, pe drum, să nu încetezi a-l cânta. La el să meditezi și când adormi, și când mănânci, și în cele mai mărunte trebuințe ale tale. Această formulă mântuitoare, pentru tine necesară ca bătăile inimii, nu numai că te va păzi neatins de năvala demonilor, dar chiar te va conduce, spălat de viciile molipsitoare și pământești, către acele ținuturi nevăzute și cerești, și te va înălța la acea ardoare a rugăciunii, pe care puțini o cunosc și nimeni n-o poate exprima în cuvinte. Să te fure somnul meditând la acest verset și, format în exercițiul lui neîntrerupt, chiar și în somn să te obișnuiești a-l cânta. Când te trezești, acesta să te întâmpine cel dintâi, acesta s-o ia înaintea tuturor cugetărilor din stare de veghe, acesta să te așeze în genunchi când te ridică din pat, și de aci mai departe să te conducă la toate treburile și lucrările, acesta să te urmărească în tot timpul.

(...) Această formulă s-o păstreze neîntrerupt mintea, până ce, întărită prin folosirea ei neîncetată și prin permanentă meditație, va respinge și va îndepărta mulțimea și prisosul tuturor cugetărilor, și astfel, restrânsă la simplitatea acestui verset, va ajunge cu ușurință la acea fericire care deține locul întâi între celelalte fericiri evanghelice.”

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)