Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor) Luca 15, 11-32 Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se
Simpozion internaţional de istorie bisericească la Viena
În perioada 16-17 ianuarie, la Universitatea din Viena a avut loc un simpozion internațional de istorie bisericească, organizat de fundația PRO ORIENTE. Tema principală a fost reevaluarea evenimentelor din anul 1054 de la Constantinopol, considerate până acum drept momentul oficial al separării dintre Bisericile Catolică și Ortodoxă, se arată pe site-ul pro-oriente.at.
În deschiderea simpozionului, cardinalul Kurt Koch, președintele Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor, a susținut o prelegere în care a afirmat că incidentul din 1054 nu a reprezentat o schismă propriu-zisă și nici o excomunicare reciprocă între Biserica Latină și cea Greacă. El a subliniat că abia mult mai târziu acest eveniment a căpătat o semnificație simbolică majoră. Cardinalul Koch a menționat că înstrăinarea dintre Est și Vest a început cu mult înainte de 1054 și a continuat și după acest an.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a transmis un mesaj de salut participanților, evidențiind importanța eforturilor de depășire a diviziunilor și de atingere a unității dorite. El a amintit de întâlnirea dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Atenagora din 1964, la Ierusalim, și de anularea excomunicărilor reciproce din 1965, care au deschis o nouă perioadă în relațiile dintre Bisericile surori. Patriarhul Bartolomeu a felicitat, de asemenea, fundația PRO ORIENTE pentru cei peste 60 de ani de activitate neîntreruptă și importantă în promovarea dialogului ecumenic. În cadrul simpozionului, teologi şi experți în istorie bisericească au discutat despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în 1054 și despre impactul ulterior al acestor evenimente asupra relațiilor dintre Bisericile din Est și Vest. Concluzia generală a fost că termenul de „schismă”, pentru a descrie evenimentele din 1054, este depășit și inexact, necesitând o reevaluare a istoriei relațiilor dintre Biserici.