Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Şcoli fără directori în Bucureşti
Inspectorul şcolar general al Capitalei, Stelian Fedorca, a spus că 80 de directori ai unor unităţi de învăţământ au fost schimbaţi din funcţii, la cererea inspectorilor de specialitate şi a celor de resurse umane de la nivelul sectoarelor, din diverse motive. În Bucureşti sunt aproximativ 560 de posturi de conducere cu delegaţie. Din totalul celor aproape 560 de directori cu delegaţie, 80 au fost schimbaţi din funcţie la 1 septembrie. Directorii cu delegaţii au fost schimbaţi fie pentru că nu au mai vrut să rămână în funcţii de conducere, fie pentru că s-au pensionat, precum şi din cauza managementului defectuos.



.jpg)