Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Secţiune „Patrimoniu“ la Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru va cuprinde o secţiune nouă, intitulată "Patrimoniu", în care vor fi prezentate cele mai bune şi mai solicitate spectacole ale Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, printre care "Faust" şi "Electra". Directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca", Constantin Chiriac, principalul organizator al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), a spus că ediţia din acest an va cuprinde o secţiune intitulată "Patrimoniu", conform Mediafax. "Sunt mai multe spectacole care s-au dovedit, de-a lungul timpului, nu numai foarte bune aducătoare de imagine, dar şi foarte bine vândute. Am încercat să fac o combinaţie de date între spectacolele care sunt cele mai solicitate în turnee externe şi cele care sunt cele mai solicitate de publicul special din timpul festivalului", a spus Chiriac. "Am vrut însă ca publicul festivalului să poată vedea unele dintre cele mai solicitate spectacole ale noastre", a spus Constantin Chiriac. Festivalul Internaţional de Teatru 2010 se va desfăşura la Sibiu, în perioada 28 mai-6 iunie, sub genericul "Întrebări". În program sunt participanţi din 70 de ţări, 350 de evenimente care se desfăşoară în 66 de spaţii de joc.



.jpg)