Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Universitate de Vară pentru 1.000 de tineri
Aproape 1.000 de tineri cu vârste între 14 şi 35 de ani vor beneficia anul acesta de cursurile oferite de Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor în cadrul Universităţii de vară pentru tineret care se va desfăşura în perioada 1 iulie-19 septembrie la Mamaia şi la Pârâul Rece. Programul, aflat la a VI-a ediţie, se desfăşoară, în paralel, la munte şi la mare, şi este structurat pe 20 de module. Beneficiarii sunt elevi, studenţi, tineri defavorizaţi, tineri din mediul rural, voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale de tineret, tineri recomandaţi de parteneri şi din centrele de plasament.



.jpg)