Educaţia tinerilor şi copiilor reprezintă pentru omenire astăzi o provocare din ce în ce mai complexă, mai ales dacă ţinem cont de dezvoltarea inteligenţei artificiale. Şcoala este nevoită să ţină pasul cu noile tehnologii şi să formeze oameni care să facă faţă noilor cerinţe ale pieţei de muncă şi nu numai. Am discutat despre sistemul educațional din România şi perspectivele acestuia cu domnul Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca antreprenor în domeniul tehnologiei şi fost ministru al educaţiei şi cercetării în Guvernul României.
Vila Sonet a lui Mihai Codreanu s-a redeschis pentru public
Muzeul Literaturii Române Iaşi a redeschis Vila Sonet, în care se află Muzeul „Mihai Codreanu“ de pe strada Rece, nr. 5. din Iaşi, după o perioadă de renovare interioară. Muzeul este organizat în casa în care a locuit şi a scris Mihai Codreanu, în perioada 1934-1957. Camerele amenajate expoziţional au aparţinut, după moartea poetului, soţiei acestuia, care le-a lăsat prin testament în vederea amenajării expoziţiei memoriale. Trei dintre încăperi: biroul, dormitorul, sufrageria au această destinaţie încă din timpul vieţii poetului. Vila Codreanu este un monument de arhitectură construită în stil românesc, în anul 1934. Aici sunt expuse manuscrise şi ediţii prime ale poetului, medalii, scrisori, cărţi traduse de Mihai Codreanu, fotografii, mobilier autentic (secolele XIX - XX) şi obiecte de artă (pictură, sculptură).



.jpg)