În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
A început Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși
Peste 6.000 de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani sunt prezenți în aceste zile (1-4 septembrie) la Iași pentru a participa la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, ediţia 2017. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc aseară, în Grădina Palas, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a unui sobor numeros de ierarhi și preoți și a tuturor delegațiilor din străinătate și din România.
Evenimentul a început cu prezentarea delegațiilor participante, după care a fost săvârșită o slujbă de Te Deum și a fost intonat Imnul Național.
Fiecare delegație a fost reprezentată de tineri îmbrăcați în costume populare, care au ținut în mâini steagul ITO, steagul țării din care vin și steagul eparhiei.
Moderatorii festivității de deschidere - jurnalistul Daniel Buzdugan și Roxana Chebac - au făcut o prezentare succintă a fiecărei delegații, după care au urmat cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și cel al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Aprinderea torței ce va fi menținută pe tot parcursul întâlnirii de la Iași a avut loc în prezența Gărzii de onoare a militarilor de la Garnizoana Iași. În continuare, a fost intonat imnul ITO 2017 de către tinerii care au contribuit la realizarea lui, după care au avut loc discursurile oficialităților locale și ale reprezentanților instituțiilor partenere în organizarea evenimentului. Festivitatea s-a încheiat cu un concert susținut de grupuri de tineri din Iași și cu rostirea rugăciunilor de seară. ITO 2017 este continuatorul evenimentelor organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, Cluj 2015 și București 2016, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare care să-i apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor creștin-ortodoxe și încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret din țară și din străinătate reprezintă scopul întâlnirii.