Consiliere spirituală pentru persoane aflate în adicție

„A fi preot înseamnă și provocarea de a reuși să insufli credincioșilor faptul că în Biserică nimeni nu este figurant și că fiecare își are rolul lui”, ne-a mărturisit părintele Claudiu Nechita, parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, din Protopopiatul Zalău, Episcopia Sălajului, consilier social-filantropic al eparhiei.

Parohia „Pogorârea Sfân­tului Duh” din cartierul Porolissum, după numele vechiului municipiu roman fondat în anul 124 d.Hr., din Zalău, este una nouă în oraș. Ea are 500 de familii și a crescut împreună cu biserica, începând cu anul 2000. Atunci, vrednicul părinte Alexandru Horvat a început ctitorirea sfântului locaș. La numai 56 de ani însă, Dumnezeu l-a chemat să slujească în biserica Lui din ceruri, exact în momentul în care oficia slujba unei înmormântări. La acea dată, locașul se afla în stadiul de pictură. În urmă cu trei ani, a fost numit paroh aici părintele Claudiu Nechita, care, împreună cu enoriașii, a reușit finalizarea lucrărilor în 2016. Atunci s-a sfințit biserica, slujbă la care a participat și Înaltprea­sfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Mărturisire și implicare

„La început, credincioșii noștri au fost mobilizați de jertfelnicia așezată la temelia acestui sfânt locaș. Apoi, liantul l-au constituit mărturisirea și implicarea. Lucruri evidente în activitățile pe care le desfășurăm. Am inițiat un proiect prin care ținem con­ferințe pentru credincioși, adresându-ne mai ales tinerilor. În fiecare săptămână derulăm un program pentru cei cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, prin care încercăm să-i implicăm în a-și găsi ritmul rugăciunii. De pildă, citim împreună un acatist și căutăm în felul acesta să ne regăsim împreună în acest ritm, să-i atragem alături de noi și pe cei care nu și-au descoperit încă locul în biserică. Iar pentru cei atrași deja, să-l statornicim. Apoi, ne adresăm copiilor, cu care derulăm multe alte programe”, ne mărturisește părintele paroh Claudiu Nechita.

Un asemenea program este tabăra anuală de pictură pe sticlă pentru copiii din municipiul Zalău, la care participă anual între 50 și 70 de tineri. Lor, parohia le asigură hrana, pe toată perioada taberei, și materialele necesare desfășurării activității, iar la final o excursie în timpul căreia cei mai merituoși sunt evidențiați.

„Întrucât o problemă delicată a vremurilor în care trăim este pierderea controlului asupra propriei voințe, prin consumul unor substanțe nocive, prin emisiuni de televiziune sau prin jocuri de noroc, am înființat în parohie un centru de consiliere pentru persoanele aflate în adicție de orice fel și un loc în care dependenții de alcool pot să discute în cadrul grupului «Alcoolicii anonimi». Organizăm, de asemenea, o dată la o lună, întâlnirea «Al-Anon», o comunitate a rudelor şi prietenilor alcoolicilor care îşi împărtăşesc experienţa, forţa şi speranţa în scopul rezolvării problemelor comune. Această comunitate crede că alcoolismul este o boală de familie şi că schimbarea atitudinii poate contribui la însănătoşirea celor dependenți. Primul pas în vindecare constă în a recunoaște că ai o problemă. Acesta este cel mai greu de făcut, pentru că societatea nu ajută cu nimic în acest sens. De multe ori, funcționează idei preconcepute, șabloane sociale, care te obligă mai degrabă să acoperi cu pătura problema și să spui că aceasta nu există”, ne spune părintele paroh.

Rolul fiecăruia în Biserică

În cadrul discuțiilor individuale, un rol important îl are consilierea religioasă, spirituală, prin care preoții încearcă să le aducă în atenție celor dependenți o altă alternativă a creionării propriei lor existențe.

„Ceea ce se întâmplă în viața acestor frați ai noștri apare la un moment dat din dorința lor de a evada din prezentul nu tocmai ofertant și comod. Dar alternativa aleasă nu este cea bună. De aceea, prin consilierea spirituală încercăm «să le aducem pământul sub picioare» și conștientizarea faptului că deasupra lor se află cerul. Și că este bine să privească mai des și mai cu speranță într-acolo. Programul nostru este inspirat dintr-unul mult mai amplu, care se derulează la nivelul Arhiepiscopiei Clujului, generat la începutul anilor 2000 și care are rezultate deosebite. În acest proiect, o mare importanță o au «consilierii de egali», persoane care au avut probleme de depen­dență, ajunse la abstinență, care vorbesc pe limba celui aflat în suferință”, ne mai spune părintele Nechita.

Spre finalul dialogului nostru, l-am întrebat pe cucernicia sa ce înseamnă a fi preot astăzi și mi-a răspuns: „O bucurie permanentă. Simt că sunt parcă purtat pe aripile celor din spatele meu, când ne rugăm Domnului. A fi preot înseamnă și provocarea de a reuși să insufli credincioșilor credința că în Biserică nimeni nu este figurant, și că fiecare își are rolul lui”. Numai astfel Biserica devine slujire și împlinire pentru toți fiii ei.