Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu „Dumnezeu ne lasă să descoperim prin știință”

„Dumnezeu ne lasă să descoperim prin știință”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Interviu
Un articol de: Pr. George Aniculoaie - 03 Decembrie 2015

Dr. Mircea Ioan Popa, profesor la disciplina microbiologie II, în cadrul Institutului Naţional de Cercetare și Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”, le dovedește studenților săi, cu argumente științifice, că Dumnezeu este Creatorul lumii. „Nu pot să explic orice prin știință, iar faptul că poți să explici destul de multe utilizând argumente științifice este tot pentru că Dumnezeu ne lasă să le descoperim.”

Cum v-a demonstrat microbiologia, știința în general, existența și lucrarea lui Dumnezeu în lume?

Nu m-a ajutat dintru început, nu de acolo mi-am dat seama, dar m-a ajutat să mă întăresc. În sensul că nu am ajuns să cred în Dumnezeu descoperind ceva în microbiologie, ci microbiologia citită și văzută de mine ulterior, dar și alte lucruri m-au făcut să cred și mai mult, să-mi dovedească că nu mă înșel.

La început a fost partea de tradiție. În momentul în care bunicul meu spunea: „Mergem la Biserică!”, nimeni din familie nu avea nimic de comentat; ne îmbrăcam și plecam cu toții. Așadar, nu se discuta. Timpul a trecut și, la un moment dat, când eram prin anul II sau III de facultate, s-a întâmplat „un ceva” care m-a făcut să depășesc tradiția și să încep să văd lucrurile așa cum cred că trebuia să le fi văzut dintotdeauna. Și de atunci cred. Din momentul acela nu am mai avut îndoieli, doar confirmări și întărirea neîndoielii. M-a ajutat foarte mult și faptul că mi-am ales un duhovnic. Într-o gardă, un prieten și cadru didactic tot din Universitatea de Medicină, m-a întrebat: „Tu ai duhovnic?”. Răspunsul meu n-a putut să fie dat pentru că eu nu mergeam la un duhovnic, ci mergeam să mă spovedesc când la un preot, când la altul. Întrebarea sa m-a pus pe gânduri. Așa am ajuns, datorită lui, la părintele Nicolae Bordașiu de la Biserica „Sfântul Silvestru”. De atunci am înțeles și mai mult și din ce în ce mai bine ceea ce este de făcut. Pe de altă parte, nu trebuie să înțeleagă nimeni că eu știu tot ce este de făcut, pentru că sunt convins că îmi lipsesc încă multe și am foarte mult de învățat.

Revenind la profesia dumneavoastră, care au fost acele argumente științifice care v-au întărit credința în Dumnezeu?

Sunt mai multe argumente științifice, dintre care, mai frecvent, despre două le spun și studenților. Le prezint organizarea bacteriei, că doar suntem la microbiologie. În structura bacteriei există un organit foarte mic care se numește cil sau flagel. Este o componentă foarte mică și foarte subțire, care ajută bacteria să se poată deplasa. Am descoperit (și este și un filmuleț pe care îl arăt tuturor), că acest cil are la bază cel mai perfecționat motor care există în această lume. Este un lucru pe care mintea și mâna omenească nu-l poate face. Este o structură mică, formată din cel puțin 40 de proteine diferite, care se asamblează. Este foarte complicat și extrem de perfecționat. Este absolut incredibil, nici un om nu a făcut un motoraș mai grozav decât acesta (din câte știu eu).

Al doilea exemplu este o carte scrisă de cel care a condus proiectul care a descoperit genomul uman. Sunt peste 14 ani de atunci. Francis S. Collins a realizat un proiect în care s-a studiat genetica umană; s-au pus la dispoziție fonduri însemnate ca să se studieze structura (harta) genetică a omului în profunzime. În momentul în care proiectul s-a terminat, rezultatele au fost prezentate într-o conferință de mare anvergură. S-au publicat. Dar, pe lângă rezultatele științifice, a rezultat și cartea „Limbajul lui Dumnezeu”, însoțită de o prefață din care citez câteva paragrafe. În această prefață vorbește președintele SUA, care spune: „Această hartă este, fără îndoială, cea mai importantă și mai impresionantă hartă întocmită vreodată de omenire.”

Lucrul acesta este întărit și de Francis S. Collins, șeful proiectului (a fost agnostic, apoi a devenit ateu, pentru ca în cele din urmă să devină credincios). Este o istorie de viață care merită să fie citită și cunoscută. Iată ce spune Collins: „Astăzi, învățăm limba în care Dumnezeu a creat viața. Suntem cu atât mai copleșiți de uimire și venerație în fața complexității, a frumuseții și a minunii darului celui mai sfânt și dumnezeiesc al lui Dumnezeu.” Iar mai departe adaugă: „Este o zi fericită pentru întreaga lume. Încerc un sentiment de umilință și uimire la gândul că am fost primii care au aruncat o privire asupra propriului nostru manual de instrucțiuni, știut până acum numai de Dumnezeu.”

Am căutat ani de zile acest citat și această carte. Una dintre studentele mele m-a ajutat să o găsesc.

Există voci care susțin supoziția că știința și credința în Dumnezeu nu se pot intersecta. Poate fi un intelectual credincios?

Este o greșeală absolută. Dimpotrivă, concludent este exemplul lui Collins. Să fii agnostic, să fii ateu convins, militant, și să devii credincios în momentul în care Dumnezeu îți arată că fără El n-ai fi găsit nimic este o minune.

De ce are nevoie acest intelectual de Dumnezeu? 

Aici nu știu ce să spun, pentru că în cazul meu nu este așa și nu reușesc să mă pun în pielea altora. De ce are nevoie un intelectual de Dumnezeu? Pentru că nu se poate altfel, acesta este răspunsul meu.

Nu există nimeni care să poată explica structura și funcționa­litatea cilului, spre exemplu. Îl aștept pe acel intelectual, pe oricare intelectual, îl provoc să îmi explice aceasta, să îmi explice cum de circulă sângele prin om, atât de perfect, cum se deschid toate „ușițele” pe traseul circulației sângelui, cum reușește să se „asorteze” sistemul respirator împreună cu cel circulator, care sunt aparent foarte diferite, dar care, în caz de nevoie, acționează împreună și asigură adaptarea necesară omului într-un anumit moment „x” (de exemplu, chiar și alergatul după tramvai). Nu știm să pre­țuim darurile. Adică nu-i un dat să merg, să știu, să mă mișc, să citesc (să văd), să nu mor de foame, să pot să ajut pe alții. În momentul în care începem să le trans­punem în vorbe pe toate acestea „înnebunim”, pentru că sunt atât de multe și atât de complicate, că mintea și vorba sunt depășite.

În clasa a 11-a se învață biologia. Când citești despre sistemul nervos, despre analizatori, despre sistemul osteoarticular, te minunezi. Să coordoneze acel învățat toate acestea! Să îmi arate cum explică el acestea!

Spun toate și în urma studiilor pe care le-am întreprins, am citit foarte mult (pentru medicină trebuie să citesc mai tot timpul); s-a întâmplat să lucrez și în Afganistan - acolo m-am rugat cel mai mult și cu ajutorul Lui Dumnezeu m-am întors cu bine. Cu alte cuvinte, pe orice om de știință care „le știe pe toate” îl rog să mă lămurească cum se pot realiza toate lucrurile minunate pe care le vedem și trăim (și datorită cărora … trăim). Eu, astăzi, nu cred că ar putea... Nu pot să explic orice prin știință, iar faptul că poți să explici destul de multe utilizând argumente științifice este tot pentru că Dumnezeu ne lasă să le descoperim. Unuia îi dă minte mai multă, pe altul îl face să poată asocia, unuia îi vine o idee, altuia altă idee - de fapt nu le vine nici o idee, ci sunt luminați, primesc călăuzirea de la Dumnezeu.

Care este locul și rolul lui Dumnezeu în viața dumneavoastră?

Este mult mai mare decât reușesc să fac pentru aceasta - în sensul că, deși știu că ar trebui să mă rog tot timpul, uneori nu duc la îndeplinere rugăciunea, așa cum se cuvine. Acum, când stau și vorbim, spun... „Sigur că aș putea să fac mai bine”. Am să dau un exemplu, în timp ce conduc: este perioada în care mă enervez cel mai tare. Și dacă atunci m-aș ruga, în loc să mă enervez, ar fi tare bine.

Ați simțit ajutorul lui Dumnezeu?

De repetate ori, și chiar și atunci când am pățit câte ceva, nu am privit acea pățanie ca o pedeapsă ci ca un îndemn la trezire. Mi s-a întâmplat să mă trezesc și apoi să uit trezirea. De exemplu, o boală te poate face să te trezești. Mintea mea nu e suficient de bună încă ca să realizeze că omul este limitat ca putere, ca forță, că nu este în stare să le facă pe toate și că ar trebui să aibă grijă, pentru că, până la urmă, vorbim despre templul lui Dumnezeu pe care trebuie să-l îngrijești. Și prin asta păcătuiesc și eu, pentru că dacă nu am grijă de mine, poate fi considerat un lucru rău. Mi s-a întâmplat să am la un moment dat o maladie mai gravă, pentru care, atunci, I-am mulțumit lui Dumnezeu. În zilele în care am fost în spital, am avut timp să mă gândesc doar la așa ceva și am mulțumit lui Dumnezeu că mă trezește și îmi arată că nu fac bine ceea ce fac.

Prin faptul că sunt acasă și familia mea, care mă iubește, nu a rămas fără mine când am fost plecat în Afganistan, pot să afirm, fără să am dubii, că Dumnezeu m-a ajutat.

În ultima vreme, se vorbește foarte mult de scăderea interesului elevilor față de învățătură, față de studiu, față de aprofundarea cunoștințelor. Sunteți un profesor cu experiență. Care ar fi soluția depășirii acestui impas?

O soluție unică nu există. Un lucru foarte rău din societatea românească este faptul că oamenii nu lucrează împreună. Sunt dezbinați, nu știu ce înseamnă colegialitate, colaborare, muncă în echipă, dimpotrivă: parcă „am fi făcuți” să ne provocăm rău unii altora.

Trebuie să începem învățarea în acest sens a copiilor noștri de la vârsta preșcolară, pentru că noi „tot facem reformă în universități”. Reforma trebuie să înceapă la bază. Copiii sunt viitorul acestei țări. Cum îi creștem, așa îi avem!
Cum să distrugi o țară mai ușor decât distrugându-i credința, sănătatea și învățământul? Apoi, dacă mai distrugi și tradiția, gândul de apartenență la nație și neam... şi de aceea avem nevoie de oameni care să predea religia cu multă dragoste, cu dăruire, contribuind la creșterea copiilor și la un viitor mai bun pentru țara noastră.