De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, joi, 21 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit la hramul Mănăstirii Peștera din
Întronizarea primului Episcop ortodox român al Canadei
Ziua de duminică, 7 mai, va rămâne întipărită în inimile românilor ortodocși din Canada, fiind ziua în care a fost întronizat primul Episcop ortodox român în această țară. Ceremonia întronizării Preasfințitului Părinte Ioan Casian ca Episcop al acestei eparhii a avut loc după slujba Sfintei Liturghii, săvârșită de un sobor de ierarhi români și străini.
Evenimentele dedicate întronizării primului Episcop ortodox român al Canadei au debutat sâmbătă, 6 mai, când a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal - delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la evenimentele de pe continentul american, și de Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ales al nou-înființatei Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. În aceeași zi, după slujba euharistică, la care au participat preoții și delegații parohiilor și mănăstirilor din cadrul noii eparhii, a avut loc primul Congres al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, lucrările fiind deschise de IPS Părinte Mitropolit Nicolae, care a vorbit despre misiunea Bisericii Ortodoxe Române în Canada.
În cadrul lucrărilor congresului, a fost aleasă și validată componența Consiliului eparhial și a Consistoriului eparhial, a fost desemnat delegatul eparhiei în Consistoriul Mitropolitan și s-a luat hotărârea ca biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Gheorghe” din Rive Sud, situată în localitatea Saint Hubert, să devină Catedrală Episcopală.
Duminică, 7 mai, în noua Catedrală Episcopală a fost săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor de ierarhi ortodocși români și străini, după care a avut loc întronizarea Preasfințitului Părinte Ioan Casian ca Episcop ortodox român al Canadei. Ceremonia a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, care a dat citire Gramatei Mitropolitane de întronizare.
În deschidere, IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei și Exarh patriarhal - delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a dat citire Tomosului sinodal de proclamare a înființării noii eparhii și a vorbit despre importanța acestui eveniment.
„Pe diadema de eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române se adaugă o nouă eparhie, aceea a Canadei, care va face parte din tezaurul de mare preț al Bisericii noastre străbune. [...] Duminica aceasta, a Vindecării slăbănogului, este o duminică ce ne îndeamnă pe toți să mărturisim credința în Hristos Cel înviat, Răscumpărătorul lumii și al omului aflat în suferință și în singurătate.
Suntem chemați să mărturisim credința, așa cum este chemat să slujească și să mărturisească credința Preasfințitul Părinte Ioan Casian în calitate de Episcop al Canadei”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon.
Apoi, IPS Părinte Mitropolit Nicolae i-a înmânat noului episcop însemnele demnității episcopale - mantia, crucea, engolpionul, camilafca și cârja arhierească - îndemnându-l la luare aminte și responsabilitate.
„Timp de zece ani ați îndeplinit chemarea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei noastre și ați împlinit această chemare mai ales în Canada, vizitând, îndrumând și participând la viața și misiunea parohiilor răspândite pe tot cuprinsul Canadei. Astăzi ați primit însemnele episcopale și cârja arhierească, ceremonie care reprezintă descoperirea chemării de întâi învățător al dreptei credințe, de slujitor al sfintelor taine, de arhipăstor al clerului și credincioșilor din eparhie”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae. Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, a mărturisit că este un moment de mare bucurie şi o încununare a unor eforturi îndelungate.
De asemenea, ierarhul a vorbit despre importanța misiunii Bisericii în societate, făcând referire la coresponsabilitatea creștinilor în cadrul comunităților din care fac parte și la valoarea modelelor în Biserică: „De mai bine de treizeci și trei de ani lucrăm la acest proiect. Acest minunat moment consfințește efortul, gândurile și speranțele generațiilor de români care au trăit în Canada de aproape 125 de ani.
Înseamnă nu numai bucurie, ci și o manieră pastorală și administrativă mai concretă de a aborda realitățile românești și chiar pe cele canadiene, din punct de vedere pastoral”.