Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a oferit joi, 4 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, daruri pentru copiii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae” din Bucureşti. Pentru al nouălea an consecutiv, prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori de la această parohie, precum şi prin dărnicia mai multor persoane din Comitetul şi Consiliul parohial și a celor care participă cu regularitate la slujbele de la Biserica Sfântului Ciprian de pe Calea Victoriei, peste 200 de copii cu nevoi speciale de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” au primit daruri ce au constat în: rechizite (acuarele, creioane cerate, creioane colorate, coli colorate, cartoane colorate, lipici, hârtie creponată, plastilină etc.), jocuri educative (puzzle, cuburi, mingi, jetoane), dulciuri și decorațiuni de Crăciun.
Acţiune filantropică la Cantina „Sfânta Filofteia” din Capitală
Cantina socială „Sfânta Filofteia” a Protopopiatului Sector 4 Capitală a găzduit joi, 10 aprilie, o acțiune social-filantropică desfășurată în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. O clasă de copii, coordonați de prof. Alina Dima, au venit în vizită pentru a aduce un strop de lumină în sufletele beneficiarilor cantinei. Cu multă emoție, copiii au interpretat pricesne pascale, oferind un moment artistic sensibil și profund. În semn de grijă și solidaritate, aceștia au dăruit fiecărui beneficiar câte un pachet cu produse de igienă, aduse special pentru această întâlnire. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost sărbătoriți beneficiarii născuți în luna aprilie, care s-au bucurat de tort, suc și felicitări din partea tuturor celor prezenți.
La începutul activităţii, prof. Alina Dima a rostit un cuvânt, subliniind celor prezenţi dorinţa copiilor de a transmite prin glasurile lor bucurie în pragul sărbătorilor pascale: „Astăzi, împreună cu elevii clasei mele, avem deosebita onoare şi bucurie de a fi alături de dumneavoastră. Suntem profund recunoscători pentru că ne-ați primit cu atâta căldură şi deschidere. În această perioadă a anului, când gândurile noastre se îndreaptă spre reflecție şi comuniune, ne dorim să aducem un strop de lumină şi speranță prin cântarea pricesnelor, aceste cântece tradiționale care exprimă credința şi iubirea noastră față de aproape. Prin glasurile copiilor, sperăm să transmitem emoția şi frumusețea acestor cântări sacre. De asemenea, dorim să vă asigurăm de respectul şi aprecierea noastră pentru tot ceea ce reprezentați”.
Evenimentul a fost o reamintire vie că respectul, bunătatea și implicarea copiilor pot aduce bucurie sinceră în inimile vârstnicilor, dând sens concret valorilor creștine și umanitare.





