La Parohia „Sfinții Voievozi”‑Gherghiceanu din sectorul 2 al Capitalei a avut loc joi, 19 decembrie 2024, a doua ediție a Târgului caritabil de chilipiruri și decorațiuni de Crăciun, în parteneriat cu
Acțiuni de binefacere în Arhiepiscopia Târgoviștei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, în Arhiepiscopia Târgoviștei s-au desfășurat pe parcursul ultimelor zile câteva acțiuni social-filantropice menite să vină în sprijinul semenilor aflați în dificultate, acțiuni încununate vineri, 17 februarie.
Astfel, preoții Parohiei Lungulețu 1, împreună cu tineri din cadrul grupului catehetic parohial, au dăruit produse agroalimentare cantinei sociale a eparhiei. Acestea vor fi utilizate pentru pregătirea hranei celor 130 de persoane cărora li se oferă zilnic, aici, o masă caldă. Cu acest prilej, părintele Leonte Sumedrea, directorul cantinei, le-a prezentat tinerilor instituția și procesul de pregătire a mesei cotidiene, de la aprovizionare până la servirea mâncării.
Pentru a veni în sprijinul nevoilor cotidiene ale Căminului de bătrâni „Stejarul” din localitatea dâmbovițeană Mereni, dar și pentru a da un exemplu de grijă față de aproapele, preoții de la parohiile Bălteni, Bâldana, Boteni, Brezoaia, Corbii Mari și Lungulețu 2, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale de tineret, au dăruit în aceeași zi produse igienico-sanitare și legume așezământului social.
Nu în ultimul rând, pentru tratamentul unui copil de numai 3 ani din orașul Titu, bolnav de leucemie, preoții din această protoierie au organizat o colectă în urma căreia a fost adunată suma de 48.000 de lei. Expresie a iubirii și solidarității umane, această sumă a fost oferită în data de 17 februarie familiei copilului, cu speranța că tratamentul va duce la grabnica lui vindecare, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.