În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Acțiuni filantropice de Ziua Națională în Arhiepiscopia Timișoarei
De Ziua Națională, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a donat Spitalului Militar din oraș lenjerie de unică folosință, confecționată de monahiile de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei din 500 m de material. Lenjeria de pat donată va fi folosită pentru pacienții internați în Secția Modulară de Izolare și Tratament amenajată de Spitalul Militar în Timișoara.
Pe lângă asemenea donații făcute mai multor unități medicale, Centrul eparhial s-a îngrijit ca la unele spitale din județ să ajungă peste șase tone de alimente și două tone și jumătate de produse lactate.
Cu prilejul donației făcute chiar de Ziua Națională a României, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a înnoit îndemnul către preoții, monahii și credincioșii Arhiepiscopiei Timișoarei de a spori rugăciunea pentru cei bolnavi, pentru cadrele medicale care îi îngrijesc cu multă dăruire și de a respecta regulile igienico-sanitare impuse de autorități pentru diminuarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus, se arată pe site-ul mitropolia-banatului.ro. Totodată, Arhiepiscopia Timișoarei a avut în vedere asigurarea lemnelor de foc și distribuirea de alimente pentru unele familii nevoiașe din zonele rurale, care se confruntă cu lipsuri materiale.



.jpg)