În județul Timiș, în urma campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească” derulată de Federația Filantropia a Patriarhiei Române, 25 de vârstnici aflați în situații dificile au primit gratuit câte un metru cub de lemne pentru încălzirea locuințelor. Această acțiune s-a desfășurat în parohiile Sâlha și Gruni din Protopopiatul Lugoj al Arhiepiscopiei Timișoarei și a fost de mare ajutor credincioșilor care se pregătesc să întâmpine această iarnă.
Activități sociale și tradiții înnoite cu tinerii la parohii din Brăila și Galați
Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din municipiul Brăila a desfăşurat marți, 27 aprilie, o activitate social-filantropică pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, precum și pentru 30 de copii asistaţi în cadrul Centrului social „Sfântul Vasile cel Mare” al parohiei şi pentru 5 bătrâni singuri. Activitatea face parte din programul eparhial „Ne înnoim de Sfintele Paşti”.
Parohia a reuşit să achiziţioneze mai multe piese de mobilier (3 dulapuri, 2 mese cu 5 scaune, o comodă cu sertare, o canapea, două paravane despărţitoare şi un frigider) necesare amenajării camerei de gardă din cadrul Secţiei Medicală 1 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila. De asemenea, preoţi de la Centrul eparhial şi de la parohia din Brăila s-au deplasat la unitatea medicală pentru a oferi produse de igienă, materiale de curăţenie şi mănuşi chirurgicale pentru cadrele medicale, personalul auxiliar şi pentru bolnavii internaţi.
După activitatea de la spital, preoţii şi angajaţii Centrului social „Sfântul Vasile cel Mare” din cadrul Parohiei „Sfinţii Arhangheli” din Brăila au oferit alimente neperisabile, articole vestimentare, încălţăminte şi alte daruri celor 30 de copii asistaţi în cadrul centrului social.
Prin aceste activităţi social-filantropice parohia brăileană a oferit daruri în valoare de 13.000 de lei. De la începutul perioadei de pandemie parohia din Brăila a reuşit să ofere ajutoare în valoare de 125.000 de lei, ne-a transmis preotul Rareş Bucur, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În zilele de 24-25 aprilie, Parohia Vădeni din județul Brăila a oferit sprijin material pentru 48 de familii cu posibilitățile materiale reduse. Prin implicarea unor oameni generoși au fost dăruite alimente, produse igienico-sanitare, îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri în valoare de 3.500 de lei. În această perioadă, Parohia Vameş din judeţul Galaţi, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială din aceeaşi localitate şi cu parohiile româneşti din oraşele Vechta şi Cloppenburg din Germania, desfăşoară două programe social-filantropice pentru 115 copii şi 200 de bătrâni din trei localităţi ale judeţului Galaţi. Primul eveniment s-a desfășurat marți, 27 aprilie, şi a constat în oferirea unui scaun special pentru un copil cu deficienţe locomotorii din localitatea Vameş şi cadouri sub forma unor pachete-colet pentru 114 copii din localităţile Plevna şi Călmăţui din judeţul Galaţi. Cea de-a doua acțiune a parohiei constă în oferirea unei mese calde festive în sistem catering şi alte daruri pascale, în prima zi de Paşti, pentru cei 200 de bătrâni din localitatea Vameş.
În aceste zile, în cadrul unui muzeu al satului amenajat de Parohia Vameş, tinerii voluntari din cadrul grupului catehetic de la această parohie, sub îndrumarea unor profesori şi meşteri populari din zonă, au organizat ateliere de lucru în care s-au regăsit meşteşugurile tradiționale, precum încondeiatul ouălor, ţesutul la război, cusutul, torsul, confecţionarea unor obiecte artizanale din lemn pentru a fi oferite vârstnicilor de Sfintele Paşti. Valoarea darurilor oferite și pregătite este de 26.000 de lei.