În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
Campanie de donare de sânge în Arhiepiscopia Târgoviștei
În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat prima parte a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, în cadrul căreia 248 de persoane au donat 112 litri de sânge.
Campania s-a desfășurat în perioada 3-7 iunie 2024, la ea participând credincioși din parohii ale protoieriilor Târgoviște Nord și Târgoviște Sud, studenți de la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, precum și elevi de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, care au dorit să-și manifeste astfel sprijinul pentru nevoi comunitare concrete, dar mai cu seamă să ofere o mărturie a iubirii față de aproapele, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)