În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Haine noi de la Protoieria Slobozia, județul Ialomița, pentru copii
Luni, 26 aprilie 2021, reprezentanți ai Protopopiatului Slobozia au făcut diverse cumpărături pentru 39 de copii. „Bucuroși, cu sufletul plin de recunoștință și îmbrăcați în haine noi, micii creștini vor merge sâmbătă la biserică pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Cele 17 familii, beneficiare ale «Serviciului social acordat în comunitate, destinat persoanelor adulte» au mulțumit pentru sprijin Grădiniței cu program prelungit «Piticot», parohiilor din Cercul Pastoral nr. 1 și tuturor celor care s-au implicat în organizarea proiectului social-filantropic «Să dăruim copiilor bucuria Învierii!»”, ne-a transmis Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia.



.jpg)