La Sărămaş, copiii învaţă să-şi ajute aproapele

Filantropia modelează o comunitate coezivă. Iar coeziunea socială duce la toleranţă, pace şi dezvoltarea comunității respective. Filantropia însă implică și actul educațional care, în cazul parohiilor, se realizează în Biserică, mai ales cu tinerii. Acest proces întărește comuniunea, care înseamnă dragoste împărtășită și comunicare, dar și familia creștină mărturisitoare a credinței în Hristos. În această cheie trebuie înțeleasă slujirea socială a părintelui Gheorghe Marius Banciu de la Parohia Sărămaș, Protopopiatul Buzăul Transilvan, din Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei.

Bucuria de a oferi duce la fericire, împlinire, încredere, bunătate și speranţă, tot atâția factori care întăresc comunitatea, comuniunea, dar și comunicarea în parohie. Altruismul şi responsabilitatea faţă de societate, creșterea încrederii, a generozității dintre membrii ei, cultivarea voluntariatului se dobândesc însă prin învățare. Rolul de educator în acest caz revine Bisericii, prin preoții ei slujitori, iar întreg acest angrenaj influenţează pozitiv coeziunea socială.

Voluntariat pentru nevoiași

Părintele paroh Gheorghe Marius Banciu slujește la Parohia Sărămaș, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, din apropierea Întorsurii Buzăului, unde a fost hirotonit, de zece ani. Enoria are în jur de 180 de familii, cu aproximativ 680 de suflete. Satul apare în documente undeva pe la 1890. Este o așezare românească, ortodoxă, cu oameni gospodari, care se ocupă cu creșterea animalelor și cultivarea cartofului. Din punctul de vedere al vârstei, este o comunitate echilibrată. „Avem în localitate și bătrâni, și tineri. Unii au plecat la muncă peste hotare, dar sunt și mulți care au rămas în sat”, ne spune părintele paroh. Ca să poată întări deopotrivă comuniunea și comunitatea și să asigure o perspectivă optimistă devenirii parohiei, părintele și-a dat seama, încă de la început, că este necesar să se preocupe, în mod deosebit, de tinerii din parohie. Lor trebuie să le cultive și să le întărească dragostea pentru Dumnezeu, sentimentul responsabilității față de comunitatea din care fac parte, față de semenii lor, și bucuria că sunt români. De aceea, a început prin a împlini mai întâi exemplar rânduiala slujbelor, apoi prin a atrage tinerii în Biserică. O perioadă de timp s-a întâlnit cu ei săptămânal chiar în sfântul locaș, unde au vizionat și comentat filme cu caracter educativ și au dezbătut teme catehetice precum „Despre ascultarea și asumarea Cuvântului lui Dumnezeu - Sfânt și sfin­țenie”, cei mici fiind invitați apoi la joacă. Încet-încet, aceștia au început să participe la Sfânta Liturghie și să dea răspunsuri la strană, să cânte pricesne, să de­seneze și să picteze icoane. Întâlniri asemănătoare s-au desfă­șurat și în clădirea școlii din sat, unde s-au organizat și ateliere de lucru, în care copiii, spre exemplu, învățau să gătească produse de post, pe care apoi le valorificau, iar cu banii astfel strânși ajutau familiile aflate în dificultate financiară. Alteori, duminica, organizau o masă cu produsele preparate de ei în ­curtea bisericii, pe care le îm­păr­țeau credincioșilor care veneau la slujbă. Sub îndrumarea părintelui paroh, au dobândit și deprinderi de voluntariat, reu­șind să mobilizeze autoritățile comunale și pe micii întreprinzători din zonă să participe la actul filantropic. Astfel au fost strânse fonduri financiare din care s-au cumpărat produse care au fost apoi împărțite familiilor nevoiașe din parohie.

„Este foarte important să intensificăm asemenea activități pentru viitorul comunității noastre. Cu ajutorul lui Dumnezeu, din anul 2016, derulăm un parteneriat cu o firmă din Vălenii de Munte, de la care, lunar, primim ca sponsorizare produse (paste făinoase, sucuri, dulciuri etc.) pe care le distribuim familiilor nevoiașe din parohie, dar nu numai acestora, ci și altor enoriași care vin la biserică”, ne spune părintele paroh.

Educarea tinerilor în spiritul ajutorării aproapelui a fost completată la Sărămaș și prin dezvoltarea abilităților artistice, literare sau creație multimedia etc. Elevii parohiei au participat, de pildă, la concursul „Biserica și școala din sufletul meu”, cu portofoliul „Biserica și școala, pași spre modelarea sufletului”, care a cuprins: o scrisoare către Dumnezeu, poezie și eseu despre preotul duhovnic, creația literară „Poveste despre viitorul meu”, o rugăciune către Creator pentru cei din școală, desene și scene din viața din școală și Biserică, precum și creația dramatică „Biserica din școala noastră” - o scenetă care a prezentat ideea elevilor de a amenaja un paraclis în incinta școlii și împotrivirile cu care ei s-au confruntat. Piesa a avut două reprezentații în biserica satului și a vizat strângerea de fonduri din care s-au cumpărat produse pentru persoanele cu posibilități materiale reduse din parohie.

„Pentru noi, românii care trăim în această zonă multietnică și pluriconfesională, tricolorul este ca o icoană. De aceea el se află așezat în toate bisericile, pe prapori, pe strane, pe scaunele împărătești. Îl purtăm în inima noastră, pentru că este un simbol al neamului din care facem parte și al credinței noastre ortodoxe, care duce mai departe tradițiile sănătoase ale strămoșilor noștri. Și acest adevăr încercăm să-l sădim și în inimile copiilor parohiei. De aceea slujesc aici cu un sentiment de recunoștință față de Dumnezeu pentru că am fost așezat în acest loc pentru darul mare al preoției pe care îl port, dar și cu bucuria întâlnirii permanente cu enoriaşii încredințați mie spre mântuire. Acest înălțător sentiment este întărit și de înaintașii noștri în ale slujirii, cum a fost părintele ieromonah Pantelimon Munteanu, unchiul meu, fiu al acestui sat, ucenic al părintelui Arsenie Boca, pătimitor în temnițele comuniste timp de 15 ani, duhovnic al Mănăstirii Ghighiu 30 de ani, fost viețuitor al Mănăstirii Turnu, din județul Prahova, care a trecut la cele veșnice în 2017, la vârsta de 92 de ani.

Esența credinței noastre este iubirea de Dumnezeu, care se manifestă prin dragostea față de aproapele. Acest fel de iubire ne cere trăiri și fapte veritabile, care se nasc în adâncul sufletului nostru, care nu rămân ascunse, ci sunt îndreptate spre semeni. Filantropia creștină nu înseamnă numai a dărui cele de trebuință nevoiașilor ori bolnavilor. Ea este permanent însoțită de actul de catehizare, care are ca finalitate nu trupul, ci mântuirea sufletului celui pe care îl ajutăm, pentru că „sufletul nostru curățit de păcate și luminat de fapte bune se dăruiește lui Hristos ca mir de mare preț”, cum spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.