Parohia Zlătari, Protopopiatul Sector 3 Capitală, a oferit joi, 4 decembrie, cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, daruri pentru copiii Şcolii Gimnaziale Speciale „Sfântul Nicolae” din Bucureşti. Pentru al nouălea an consecutiv, prin purtarea de grijă a preoţilor slujitori de la această parohie, precum şi prin dărnicia mai multor persoane din Comitetul şi Consiliul parohial și a celor care participă cu regularitate la slujbele de la Biserica Sfântului Ciprian de pe Calea Victoriei, peste 200 de copii cu nevoi speciale de la Şcoala Profesională Specială „Sfântul Nicolae” au primit daruri ce au constat în: rechizite (acuarele, creioane cerate, creioane colorate, coli colorate, cartoane colorate, lipici, hârtie creponată, plastilină etc.), jocuri educative (puzzle, cuburi, mingi, jetoane), dulciuri și decorațiuni de Crăciun.
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari, alături de credincioși în vreme de pandemie
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din sectorul 2 Capitală, de la începutul stării de urgență până în prezent, desfășoară ample acțiuni de sprijin umanitar. 156 de familii sărace, beneficiare ale programului social-filantropic „Dar din dar se face rai”, au primit alimentele necesare pentru masa de Sfintele Paști. De asemenea, 5 familii cu mulți copii rămase fără loc de muncă sunt susținute zilnic de comunitate pe timpul pandemiei.
În contextul stării de urgență și al restricțiilor impuse de autoritățile de stat în această perioadă, comunitatea credincioșilor Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din București s-a mobilizat și ajută persoanele aflate în dificultate, rămase fără locuri de muncă sau într-un moment economic dificil. Prin acțiunile social-filantropice desfășurate la nivelul parohiei, au fost demarate acțiuni de colectare și distribuire de alimente atât prin voluntari, cât și prin Departamentul pentru Asistență Socială al Primăriei Sectorului 2.
156 de familii defavorizate au primit cozonaci, carne, brânză, ouă, ulei, zahăr, orez şi făină aduse de membri ai comunității parohiale. Persoanele au primit darurile la locuințele lor, cu sprijinul Departamentului pentru tineret al parohiei. „De la începutul pandemiei, ne-am confruntat cu o situație nouă, în sensul că în parohie există familii șomere, cu copii mulți. Comunitatea a fost mobilizată ca zilnic să ducă celor cinci familii mâncare semipreparată. Cu ocazia sărbătorii pascale, potrivit tradiției, toate cele 156 de familii beneficiare ale programului social filantropic «Dar din dar se face rai» au primit alimente ambalate pentru masa de Sfintele Paști. Au fost oferite 1.500 de kilograme de alimente și aproximativ 2.000 de ouă. Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu Departamentul pentru Asistență Socială al Primăriei Sectorului 2, care a adus alimente neperisabile și conserve”, ne-a spus părintele paroh Constantin Stoica.
De la începutul stării de urgență și până în prezent, valoarea financiară a ajutoarelor alimentare este de peste 40.000 de lei.
Parohia Iancu Vechi-Mătăsari colaborează permanent cu administratorii blocurilor din parohie în identificarea cazurilor sociale noi şi actualizarea periodică a evidenței familiilor aflate în dificultate. De asemenea, pentru a veni în sprijinul tuturor credincioșilor comunității, au fost distribuite cu ajutorul voluntarilor 3.700 de pahare sigilate cu prescuri binecuvântate și Sfânta Lumină celor 2.500 de familii din cadrul parohiei, în 60 de scări de bloc și 250 de case. Toate aceste acțiuni s-au desfășurat cu sprijinul voluntarilor, care au anunțat totul prin afișe lipite la fiecare scară de bloc, dar și prin intermediul grupurilor create în aplicația Whatsapp.
În toată această perioadă, coșul special amenajat cu alimente pentru persoanele nevoiașe este pregătit permanent de membrii comunității parohiale, reușind să fie ajutate punctual toate persoanele cu nevoi speciale sau nedeplasabile, care nu pot ieși pentru aprovizionare.





