Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Recunoștință din partea Episcopiei de Bălți pentru medicii din spitalele din Râșcan și Glodeni
Marţi, 27 iulie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a făcut o vizită la Spitalul Raional Râşcani (director Nicolae Ursu) şi Spitalul Raional Glodeni (director Gheorghe Brânză), informează Biroul de presă al eparhiei.
Cu această ocazie, Preasfinţia Sa a gratificat şapte lucrători medicali cu cea mai înaltă distincţie pentru mireni a Episcopiei de Bălţi - „Crucea Bălţeană”.
Ierarhul a mulţumit medicilor pentru faptul că stau de veghe la sănătatea societăţii, pentru jertfa lor din timpul pandemiei şi a menţionat că slujitorii Episcopiei de Bălţi, în toată perioada de pandemie, au încercat să fie aproape de medici, făcând vizite la spitale şi înălţând rugăciuni pentru sănătatea tuturor lucrătorilor medicali şi a pacienţilor.
La IMSP Spitalul Raional Râşcani, a donat şi 2.000 de măşti de bumbac. Preasfințitul Părinte Episcop Antonie a specificat că măştile reprezintă donaţia Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române şi au ajuns la Bălţi prin Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.



.jpg)