A tăcea luminând şi a te jertfi tăcând

Comunicarea în multe cuvinte diluează mesajul, comunicarea sintetică este fără îndoială o abilitate, însă comunicarea fără cuvinte, neteoretizată, cu fundament exclusiv faptic oferă coerenţă şi profunzime atât celui care o practică, cât şi în perceperea exterioară a sa de către ceilalţi. Tăcerea lucrătoare - care nu are ca ţintă comunicarea în sensul punerii în legătură neapărat cu cele din afară, ci urmăreşte constant o îmbunătăţire interioară, a modului particular de a fi şi de a trăi - este o taină. Ea se manifestă prin intervenţia harului Duhului Sfânt, sub influenţa căruia întreaga voinţă este focusată pe dobândirea virtuţilor creştine, a unei vieţi duhovniceşti curate, dedicată în totalitate lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care a venit pe pământ să mântuiască neamul omenesc.

În tăcere smerită, care nu este totuna cu tăcerea necunoaşterii, a incertitudinii sau a aroganţei, s-au produs schimbările transformatoare în inimile femeilor mironosiţe, în care au rodit virtuţi precum simplitatea, smerenia, curajul, credinţa neclintită în Dumnezeul Treimic, care reprezintă „izvorul şi finalitatea a tot ceea ce este cu adevărat personal în experienţa umană”, după cum arăta pr. prof. dr. John Breck în cartea „Darul sacru al vieţii”. În simplitate autentică şi tăcere desăvârşită au trăit ele prezenţa dumnezeiască a lui Iisus Hristos înainte şi după învierea Sa, transformând credinţa neclintită şi dragostea nesfârşită faţă de El în cea mai frumoasă predică nerostită.

„Taci tu, să vorbească lucrurile tale!” este, parcă, mesajul purtătoarelor de mir pentru femeile de astăzi, formulat de Cuviosul Talasie Libianul. În acest fel, viaţa oricărei femei poate fi o predică. „O femeie la locul ei de muncă, unde a rânduit-o Dumnezeu, dacă este curată, dacă este credincioasă, dacă este corectă, dacă este harnică (…), ea nu are nevoie să predice, că viaţa ei predică. În felul acesta, ea este o lumină în sfeşnicul societăţii. (…) Ea tace luminând şi se jertfeşte tăcând”, spunea Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, enumerând, totodată, virtuţi ale sfintelor femei mironosiţe, între care credinţa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, curajul, modestia, milostenia, viaţa trăită cu înfrânare şi rugăciune. Dar cea mai mare virtute a lor era mărturisirea lui Iisus Hristos chiar şi în cele mai periculoase situaţii, până la jertfirea de sine. Când ucenicii se temeau şi se risipeau în toate părţile, sfintele femei mironosiţe se adunau să cumpere mir şi aromate pentru ungerea trupului Domnului lor. „Iată, aici, femei mai bărbaţi decât bărbaţii”, concluziona Cuviosul Cleopa, îndemnând astfel la o viaţă duhovnicească curajoasă.

În zilele noastre, când se vântură cuvinte de dragul vorbitului, iar faptele întârzie adesea să apară, a urma femeilor mironosiţe, în simplitate şi tăcere lucrătoare, poate părea o mare provocare. Să ne gândim, însă, că nici vremurile lor nu au fost uşoare şi că tocmai un mediu potrivnic poate alimenta determinarea în a cultiva virtuţile creştine şi, mai mult, în a-L mărturisi pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cu „bărbăţia sufletului”, cum se exprima acelaşi Sfânt Cleopa, de care au dat dovadă sfintele purtătoare de mir, cele care portretizează femeia creştină a tuturor timpurilor.