Cine ne mai apără valorile?

Este aproape o banalitate să spui că lumea noastră se află la o mare răscruce de drumuri, în care valorile considerate până acum de neatins, precum libertatea de a-ți decide propria soartă și dreptul de a-ți trăi singur viața, sunt puse la îndoială. Cu toții simțim că temeliile lumii noastre se clatină și că multe din valorile și idealurile care ne-au animat de decenii sau chiar de secole sunt considerate tot mai mult ca fiind învechite și depășite. Sunt voci care spun că libertățile în care am crezut s-au dovedit iluzorii și că acum este momentul să construim o lume mai sănătoasă, cu principii și valori solide, cu ziduri mai înalte care să ne protejeze de valurile de relativism și anarhie, care se ridică tot mai mari. Pentru a spori și mai mult confuzia se înmulțesc și vocile celor îmbracă cu nonșalanță haina apărătorilor tradițiilor sănătoase, a valorilor creștine și tradiționale în fața unor libertăți considerate bolnăvicioase, care nu mai pot duce, în opinia lor, către o împlinire a omului, ci doar către neant. 

Dacă ar fi să ne oprim doar aici este evident pentru toți că suntem la o răscruce. Până acum valorile și idealurile noastre erau de necontestat și erau apărate, nu de persoane sau instituții, ci în primul rând de libertatea celor care credeau și trăiau la adăpostul lor. Astăzi aceste valori precum: libertatea, credința, familia, democrația, statul sunt instrumentalizate în mod perfid în numele unor noi ideologii, care nu doar că deformează realitatea, dar manipulează în primul rând suflete și conștiințe. În momentul în care o persoană, o instituție sau un sistem politic confiscă un adevăr sau un ideal în numele setei de putere îl compromite definitiv și îl transformă într-o armă redutabilă care îi va răni în primul rând pe cei care au crezut sincer în el. De aceea întrebarea cine ne mai apără astăzi valorile este obligatorie pentru Biserica însăși, fundamentată pe Marele Adevăr întrupat, dar și pentru fiecare creștin, care are conștiința că istoria în care Dumnezeu ­l-a lăsat să trăiască este și rezultatul propriilor sale alegeri, pentru care poartă o responsabilitate.

Este confortabil să găsim ceva sau pe cineva din exterior care să ne apere credința și valorile, fără neapărat să creadă la rândul lui, dar acest lucru nu are câștig pe termen lung. Este ispititor să cădem în capcana celor care amestecă adevărurile eterne și libertățile de conjunctură, spunând că sunt compromise și că au nevoie de o nouă afirmare a lor, mai puternică și de o impunere a lor chiar prin forță. Este periculos să cădem în logica celor care ne propun să ne sacrificăm libertatea în schimbul valorilor care ne animă și în care credem, și pe care se angajează să le promoveze activ în locul nostru. Aceasta din urmă este poate ispita cea mai mare.

În primul rând valorile pe care le-am amintit sunt în responsabilitatea fiecăruia de a le apăra prin respectul arătat și nu doar prin proclamarea lor solemnă și mai ales prin alegerea de a trăi onest aceste valori. Cu cât încetăm să mai credem în ele, cu atât vor deveni mai ieftine și mai ușor de confiscat de cei care le vânează. Nu în ultimul rând trebuie evitată cu orice preț situația de a fi puși să alegem: valorile în schimbul libertății. Libertatea nu ne oferă neapărat o temelie solidă, și pare mai tot timpul fragilă și ușor de exploatat, dar ea singură ne dă deschidere și spațiu în care orice valoare autentică crește. În absența libertății, valorile în care credem se veștejesc și devin palide într-un mărăciniș ideologic care le va sufoca alături de orice este bun.

Fără a forța o concluzie, dar ca răspuns la întrebarea din titlu, valorile le apărăm fiecare dintre noi și cei care cred cu adevărat în libertate.