Cum rezistă Franţa pandemiei?

Cea mai importantă măsură în criza actuală este aceea care vizează analiza, anume, să gândeşti, să fii cu un pas ­înainte, să prevezi ceea ce urmează să se întâmple. În acest sens, pandemia cauzată de virusul numit generic Covid-19, care nu a mai fost întâlnit până în prezent la oameni, testează această capacitate a autorităţilor din zona politică şi medicală totodată. Concret vorbind, în cazul Franței, măsurile de restrângere a libertăților individuale au intrat în vigoare pe 17 martie la prânz, în urma decretării de către preșe­dintele Emmanuel Macron a „stării de urgență sanitară”, afirmând în repetate rânduri că „suntem în război”.

Aceste limitări ale libertăților cetățe­nești au beneficiat de un larg consens din partea reprezentanților politici, surprinzător sau nu, în contextul dezbaterii legii pensiilor și a reformelor propuse de către partidul aflat la guvernare, La République En Marche. În același timp, războiul împotriva epidemiei este un prilej nu doar de reflecție personală, ci și, ulterior, de serioasă dezbatere în ceea ce privește libertățile cetă­țeanului în fața unei crize de o asemenea amploare. Concretizate prin închiderea cinematografelor, barurilor, discotecilor, restaurantelor, centrelor comerciale, bibliotecilor, sălilor de spectacole, muzeelor și locurilor unde se pot desfășura activități sportive, aceste măsuri au și rolul de a testa solidaritatea colectivă.

Pascal Perri, fost jurnalist, în prezent întreprinzător, într-un articol apărut în Les Echos, vine cu o abordare în care pune pe primul plan organizarea statală: „Când vine vorba despre politică înțelegem că este în cinstea democrației să supună dezbaterii și deliberării idei opuse, însă, în ceea ce privește știința - ea nu este un spațiu al dezbaterii, căci este vorba de cunoș­tințe, iar democrația nu este o piață a ideologiilor, ci a părerilor majoritare. Astăzi, în mod concret, toți cei care, fie că sunt în cartiere de lux, fie că sunt în sub­urbii, încalcă regulile sanitare, toți aceia insultă știința și trădează Republica”. Nu departe de Paris, în Bruxelles, găsim o altă abordare, însă din punct de vedere etic, căci într-un aviz cerut de Ministerul Sănătății din Belgia, Societatea belgiană de Medicină Intensivă (Reanimare) previne că „în cazul unei suprasolicitări a sistemului spitalicesc, orice lege va avea implicații etice importante, căci medicii vor trebui să decidă ce pacienți vor avea acces la îngrijiri de reanimare”. Cu toate acestea, căutarea unui vaccin împotriva acestei boli infecțioase a fost de la bun început dorită prin crearea a două comitete de medici și cercetători științifici care să colaboreze în acest sens.

Izolarea la domiciliu și viața liturgică 

Măsurile prevăzute în cadrul stării de urgență sanitară permit ca slujbele, în cazul cultului ortodox, să fie săvârșite doar de către cler și cântăreț, credin­cioșii neavând posibilitatea să participe fizic, ci doar să urmărească transmisia live prin intermediul mijloacelor media. În cazul unde nu se poate sluji în biserică, preoții au primit binecuvântarea ierarhilor lor pentru a sluji Sfânta Liturghie acasă. Dincolo de restrângerea temporară a libertăților - iar statele membre ale Uniunii Europene par să fi luat rând pe rând aceleași măsuri, cultele din Europa s-au văzut în fața unor noi provocări. Pentru eparhiile din afara țării ale Patriarhiei Române acest lucru a fost vizibil încă din primele momente când țările din Occident s-au confruntat cu această epidemie. Într-un îndemn părintesc adresat românilor care locuiesc în vestul Europei, arhiereii membri ai Sinodului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale le aminteau credincioșilor: „Fiecare dintre noi este responsabil pentru propria persoană și pentru cei cu care intră în contact. Din responsabilitate creștină și dragoste pentru cei din jur, asumăm cu strictețe regulile de igienă și de izolare, intensificând rugăciunea și sprijinirea celor aflați în suferință, izolare sau cuprinși de îngrijorare”.

Izolarea la domiciliu nu a însemnat niciodată alienarea sau înstrăinarea, ci grija față de aproapele manifestată atât prin o distanțare fizică, cât și prin rugăciune, pentru ca, împreună, întreaga comunitate, și societatea în ansamblul ei, să fie vindecată de această boală.