Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat - păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27 În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să
De ce nu înaintăm duhovniceşte
Într-o conferinţă pastorală de toamnă, din cadrul Protopopiatului Făgăraş, din 26 septembrie 1942, pe tema scăderii natalităţii, Cuviosul Părinte Arsenie sublinia faptul că degenerarea românilor vine din nesocotirea Tainelor Bisericii, în frunte cu Sfânta Împărtăşanie.
Deşi au trecut mai bine de opt decenii, situaţia nu a suferit schimbări considerabile, semn că nu prea luăm aminte la cuvintele povăţuitorilor noştri duhovniceşti, chiar şi atunci când aceştia ne grăiesc cu deplină autoritate duhovnicească. Ca şi în acea epocă, unii nu se împărtăşesc deloc, iar o parte dintre cei care se împărtăşesc nesocotesc cuvintele Sfintei Scripturi, spre osânda trupului şi a sufletului (1 Corinteni 11, 28-29).
În România ultimelor decenii s-a dat semnalul unei reconsiderări a Sfintelor Taine, în frunte cu Sfânta Împărtăşanie. Acolo unde practica desei împărtăşiri s-a ivit ca urmare a lucrării duhovniceşti a unui vrednic slujitor al Bisericii, acolo sunt şi roade. De obicei, astfel de lucrări lăuntrice sunt restrânse, discrete, fără expunere mediatică. Există însă şi locuri în care deasa împărtăşire a căzut destul de repede în manierism. S-a împrumutat forma, mecanismul, în timp ce conţinutul duhovnicesc lipseşte.
O consecinţă a înmulţirii acestor „lucrări” lipsite de naturaleţe este neorânduiala din care ne vin toate relele, căci pregătirea pentru a primi Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos nu doar cade în plan secund, ci devine cu totul neînţeleasă. De pildă, un preot îmi relata cu durere cazul unui tânăr necununat, care locuieşte împreună cu o tânără într-un cămin dintr-un oraş din provincie şi care se împărtăşeşte, pretinzând că e normal să primească dezlegare de la duhovnicul său, cu toate că trăieşte într-o stare de păcat.
Părintele Cleopa Ilie ne-a arătat calea care ne fereşte de neorânduială. Iar calea este cea a desei spovedanii, a cercetării gândurilor şi a împăcării cu toţi, a postului şi a smereniei inimii, a împlinirii canonului, a dezlegării primite de la duhovnic în vederea împărtăşirii. Cu adevărat este nevoie de mare pregătire pentru a intra la Cină cu Hristos Domnul.
Aceşti doi uriaşi Părinţi duhovniceşti de vrednică pomenire, prin poveţele lor bine cumpănite în cugetul Bisericii, ne îndeamnă la pocăinţă, singura cale de creştere a conştiinţei în Hristos. „E bine ca un creştin să se împărtăşească mai des - spune Părintele Cleopa -, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşătoare Taine”. Tocmai acesta este punctul nevralgic al actualei vieţi duhovniceşti: „pregătirea cuvenită”.
Fie că nu se împărtăşesc din nepăsare, fie că se împărtăşesc fără cuvenita pregătire, românii atrag degenerarea familiei şi a neamului nostru. Domnul aşteaptă ca inimile noastre să fie tot timpul pregătite de Cină, iar noi să nu fim nepăsători, ca să nu ne fie mai rău. Părintele Cleopa spre aceasta ne îndeamnă, să nu ne apropiem oricum de această „masă înfricoşătoare şi dumnezeiască”, ci cu frică şi cutremur, cu conştiinţă curată şi rugăciune.
Nepăsarea, formalismul, neînţelegerea înfrânării de la păcat, toate acestea arată de ce în România există atâta blazare duhovnicească. După cum putem observa, noi nu înaintăm duhovniceşte, cu toate că există condiţii reale de creştere a conştiinţei în Duhul Sfânt.