Judecăți electorale

După 1990 se pot contabiliza, din păcate, destule situații în care au fost folosite în scop electoral diferite simboluri religioase: icoane, fotografii de biserici sau de mănăstiri, chipuri ale unor duhovnici mai cunoscuţi, calendare religioase etc. Alteori ne-am confruntat cu dezinformări sau manipulări cu privire la presupuse îndemnuri ale clerului de a se vota într-un fel sau altul. Cel mai adesea, nu a stat nimeni să verifice dacă o foaie scoasă la imprimantă (eventual distribuită în preajma locaşurilor de cult) chiar este asumată sau nu de vreun slujitor al Bisericii. A fost suficientă doar postarea unei fotografii cu el în mediul virtual, pentru a declanşa adevărate isterii anticlericale. Desigur, au fost și nefericite excepții în care câte un cleric chiar s-a pronunțat în favoarea unui candidat sau a unui partid politic. Hotărârile Sfântului Sinod sunt clare: nici un cleric sau monah(ie) nu poate avea poziţii partizane politic!  Însă de aici și până la a declanşa un adevărat linşaj mediatic la adresa cuiva (despre) care (se presupune că) ar fi încălcat această normă internă a Bisericii este cale lungă. Atenție, vorbim despre o normă autoimpusă!

Se vede, așadar, și cu acest prilej, lipsa de onestitate a unor formatori de opinie. În fapt, judecata lor este una cu dublă măsură. Au o singură țintă: să găsească unghiul cel mai potrivit din care să poată lovi în Biserica Ortodoxă. Am cel puțin două argumente în favoarea acestei afirmații. Pe de o parte, nici unul nu se sesizează când membri de vază ai altor culte religioase din România își declară public opțiunile de vot sau chiar se regăsesc pe listele electorale. E dreptul lor legal, desigur. Dar dacă un cleric ortodox are o opinie politică, oricât de politicoasă și de argumentată ar fi, aceasta devine o mare problemă!

Pe de altă parte, au fost multe situaţii în care aceiaşi vectori de opinie (de obicei exponenţi ai secularismului ateist) au încurajat public persoane răzvrătite sau imorale din rândurile clerului, dovedite că au încălcat anumite canoane sau norme bisericeşti. Pretextul susţinerii l-a constituit faptul că oricine are dreptul la opinie, că primează calitatea de cetăţean al acestei țări înaintea celei de cleric. În logica lor interesată, conducerea Bisericii nu ar avea, așadar, dreptul să invoce, în analiza acestor cazuri, prevederile canonice sau regulamentele interne, ci doar legile statului. Care, oricum, acordă autonomie cultelor. Te-ai fi aşteptat ca astfel de formatori de opinie, tocmai în lumina acestor atitudini, să susţină și că nu este nimic ilegal ca un cetăţean al acestei ţări (fie el şi preot, nu?) să-şi expună un punct de vedere cu privire la treburile cetăţii. Inclusiv vizavi de unii candidaţi la funcţii publice sau de programele lor politice. Dar nu, ei nu procedează așa. (De)formatorii de opinie sunt consecvenți în a încuraja libertatea de exprimare doar când aceasta aduce atingere Bisericii, taxând-o ferm atunci când contravine agendei lor politice.

A nu se înţelege de aici, Doamne fereşte!, că ar exista vreo justificare, oricât de mică, pentru implicarea vreunui cleric în politică. Decizia Sfântului Sinod este una înţeleaptă şi trebuie respectată ad litteram. Doar aşa putem feri Biserica de amestecul în treburi lumeşti, efemere, ţinând-o orientată către Împărăţia cerurilor şi nu către interese conjuncturale. Suntem chemaţi să cultivăm pacea, nu dezbinarea, dorul după Dumnezeu, iar nu pofta de putere. Ce vreau să subliniez însă prin cuvintele de mai sus este că, dacă Biserica îşi impune anumite norme, tot ea este cea care are dreptul să judece aplicarea lor - iar nu cei din afară. De iure, judecata acestor fățarnici este nulă. De facto, e puțintel caraghioasă. Măcar de-ar avea unii simțul ridicolului!