„La măsura Tronurilor cerești este Patriarhul”

Afirmația pe care o face titlul articolului meu nu-mi aparține, dar sunt cu totul de acord cu ea. Afirmația că Patriarhul nostru este la măsura Tronurilor cerești o face Sfântul Nichita Stithatul în tratatul său „Despre ierarhie”. Și-i dau mare crezare Sfântului Nichita Stithatul pentru că este ucenicul Sfântului Simeon Noul Teolog. Or, acești părinți isihaști aveau din punct de vedere duhovnicesc o bună pătrundere a lucrurilor, iar anul acesta este anul sfinților isihaști.

Nichita Stithatul, citându-l pe Dionisie Areopagitul, afirmă că „nu este deloc absurd ca ierarhii ierarhiei noastre să fie numiți de către Cuvântul lui Dumnezeu îngeri, pentru că ei participă conform virtuților proprii, la puterea interpretativă a îngerilor”.

În concret, Patriarhul nostru Daniel este „figura impunătoare înțeleaptă, fermă, așezată, senină, limpede în gând, ușor profetică, afabilă, legată de neamul său cu pecetea și rostul credinței, bun până la eminent, teolog, umanist desăvârșit, în stare să renunțe la privilegiul voluntarismului, iluziei și libertății exterioare, ordonându-și întreaga viață în așa fel încât în lumea pe care o slujește să nu rămână greșeli care să nu mai poată fi îndreptate”.

Patriarhul nostru este temeluitor și ctitor, iar în capul ctitoriilor stă Catedrala Națională. Câtă jertfă și cât suflet a pus în ea e greu de spus, dar, în mod poetic, ne ajută să facem acest lucru Tudor Arghezi: „Altarul ca să fie și pietrele să ție/ Cer inima și viața zidite-n temelie”.

Rar se întâmplă ca un mare ctitor să fie și un mare teolog. În cazul Preafericitului Părinte Patriarh cele două merg împreună. Este, pe lângă ctitor, mare teolog. La Sinodul din Creta, numele Patriarhului nostru a fost rostit cu mare cinste, pentru că intervențiile Preafericirii Sale au fost salutare.

Și apoi problemele acute ale lumii de la începutul mileniului trei constituie o preocupare a Preafericirii Sale. Și ne și explică din ce motiv am ajuns la starea în care suntem: „E din cauza crizei spirituale profunde a civilizației contemporane, mai ales europene și nord-americane, în care descreștinarea și secularizarea devin o notă dominantă a vieții umane individuale și sociale”.

Încă de pe când era la Bossey, cei care l-au cunoscut au rămas marcați de viața spirituală a Preafericirii Sale și de calitățile ce converg din această viață. Tânărul profesor, întors acasă, devenit călugăr și om de administrație, i-a fascinat pe toți cei care veneau în contact cu dânsul.

Nu pot uita cum, pe cât de erudit era și preocupat de lucruri înalte, într-o zi abordându-l la Antim cu problemele mele, mi-a acordat câteva ceasuri și mi-a oferit sfaturile necesare. Nu voi uita niciodată cât de elegant a fost, primindu-mă în casa dânsului și ascultându-mi problemele cu care mă confruntam, mi-a turnat untdelemn pe răni și m-a umplut de optimismul ce-l caracterizează.

A venit apoi Revoluția. Biserica își reîmprospăta forțele și, în aceeași zi, Sfântul Sinod ne-a ales ierarhi pe Preafericirea Sa, pe Înaltpreasfințitul Casian și pe mine. Cu multă admirație am urmărit misiunea pe care a desfășurat-o la Timișoara, apoi cu mult elan la Iași și într-o firească continuitate la București ca și Patriarh al nostru.

Tare multă bucurie ne-a făcut pe când eram la Alba Iulia și ne-a vizitat, sfințind lucrările de restaurare a Catedralei Încoronării și noua clădire a Facultății de Teologie. Iar la Cluj, cele câteva vizite, fie când a fost aici, la întâlnirea europeană a tinerilor ortodocși, fie când Universitatea Babeș-Bolyai i-a acordat doctoratul honoris causa, au adus multă binecuvântare Transilvaniei.

Se împlinesc 15 ani de când Preafericitul Patriarh Daniel face misiunea Domnului Hristos în această țară binecuvântată, învățându-i pe oameni să-și păstreze credința moștenită de la înaintași și să nu lase să piară dragostea față de pământurile pe care Dumnezeu li le-a dăruit.

Iar noi, fiii Preafericirii Sale, îi dorim din suflet ani mulți și mântuire sau, după spusa Sfântului Ioan, „Să mergeți bine cu sănătatea, precum bine mergeți cu sufletul” (3 Ioan 1, 2).