Piramida inversată

Dispunem de tot mai multe cărți care ne vorbesc despre ce înseamnă să fii lider, despre cum să conduci eficient, despre oportunitățile pe care este benefic să le fructifici. Lectura lor se aseamănă, uneori, cu o plimbare în parc: nimic nu pare mai simplu de înfăptuit. Este suficient să respecți câteva reguli general valabile, să fii dispus să-ți asumi funcția, să fii un pic pe placul celorlalți - nici prea mult, pentru a nu ceda în fața eventualilor „concurenți” la post, nici prea puțin, pentru a nu ajunge să fii respins de echipă - și vei deveni un nou reprezentant al leadership-ului modern. Pare că suntem la o distanță enormă de cuvintele rostite de generalul roman Sylla, care, după ce învinsese o armată mult mai mare decât a sa, dar condusă de un adversar lipsit de experiență, afirma că trebuie să fii mai întâi vâslaș ca să înveți să cârmuiești corabia. Poate pentru că a fi lider înseamnă, în primul rând, a sluji, nu a fi slujit, iar în al doilea rând, înseamnă a lua deciziile grele care conduc la rezultate deosebite, nu a te baza pe hotărâri la îndemână, care blazează pe cei conduși.

Când Mântuitorul Iisus Hristos începe să le vorbească Apostolilor Săi despre iminența Pătimirilor Sale, reacțiile sunt, oarecum, contradictorii. Sfântul Apostol Petru îl roagă să evite un astfel de deznodământ. Sfinții Apostoli Ioan și Iacov, însă, sunt preocupați de cine va dobândi cea mai mare răsplată în veșnicie, cerând cu o îndrăzneală nesocotită să fie așezați de-a stânga și de-a dreapta Mântuitorului întru slava Sa (cf. Marcu 10, 37). Apostolii nu reușesc să înțeleagă cum poate Mântuitorul să meargă pe acest drum al Pătimirilor Sale, nu înțeleg ce înseamnă sensul dumnezeiesc al verbului „a conduce” și sunt uimiți atunci când Mântuitorul le spune acele cuvinte atât de greu de acceptat: „Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 43-45). Ce fel de conducere este aceea în care trebuie să slujești, nu să fii slujit? Pentru a înțelege mai bine acest fapt, trebuie să utilizăm imaginea unei piramide răsturnate, așa cum obișnuia să o descrie Cuviosul Sofronie Saharov. În vârful ei, care nu tinde spre înălțimi, ci spre abisuri, Se află Însuși Hristos. Apoi urmează Maica Domnului și sfinții, apoi oamenii credincioși și tot astfel, până la capăt. Așadar, Hristos poartă întreaga omenire pe umerii Săi. Aceasta este forma creștină a ceea ce înseamnă să conduci cu adevărat. Nu este o funcție, este o responsabilitate. Nu conduci un grup de oameni, slujești unor frați. Nu este un motiv de mândrie, ci de smerenie. Nu trebuie să te ajute pe tine să fii fericit, ci să împlinească fericirea altora. Și în nici un caz nu trebuie să fie rezultatul ambițiilor și intrigilor.

Dincolo de conținutul dulceag al leadership-ului modern stă hrana tare a Evangheliei lui Hristos. Și dacă vrem să știm dacă un lider este cu adevărat potrivit și gata să înfăptuiască nu voia sa, ci voia lui Dumnezeu, criteriul este unul foarte simplu: să ne gândim cât este dispus să slujească și să ajute celor din jur.