Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Editorial Timpul care ne aduce aminte ce înseamnă să fim autentici

Timpul care ne aduce aminte ce înseamnă să fim autentici

Un articol de: Augustin Păunoiu - 08 Mar, 2020

De cele mai multe ori gândim că, indiferent în ce mediu trăim, libertatea noastră intrinsecă de alegere rămâne nevătămată și că noi putem întotdeauna decide să facem orice sau să fim ceea ce dorim.

Mă pot hotărî să particip mâine la o cursă de maraton, dar voi ști că după prima jumătate de kilometru voi abandona cuprins de oboseală. Nu poți ajunge la finişul celor 42 de kilometri doar pentru că tu ai ales să alergi această cursă.

Postul Mare este un maraton, un maraton duhovnicesc, care implică și trupul în egală măsură. Nu ar trebui să ne sperie cuvântul maraton. E adevărat, Fidippide, mesagerul care a alergat din câmpia de la Marathon până la Atena pentru a anunța victoria grecilor asupra perșilor înainte cu 500 de ani de venirea lui Hristos, nu a putut să spună decât: „Am învins!”, după care a murit. Dar nimeni din cei care au ținut cu discernământ postul nu a murit. O cursă care începe în forță, cu o primă săptămână în care Canonul cel Mare ține capul de listă al slujbelor Bisericii. Acum ieșim din „sedentarismul” vieții noastre, declanșând sprintul pentru a ne rupe de traiul obișnuit și a intra în tensiunea luptei duhovnicești. Nu e sprintul de final, ci cel de început al cursei. Finalul, Săptămâna Pătimirilor, are altă intensitate, altă amploare.

E bine să participăm la cât mai multe slujbe, deși nu e ușor. Dar avem nevoie de o accelerare a ritmului, bineștiind că, odată porniți la drum, ne va fi mai ușor să continuăm a străbate calea postului.

Postul este timpul care ne aduce aminte ce înseamnă să fim autentici. A nu mânca lapte, ouă sau carne nu e o chestie anormală. O fac veganii fără să se laude. Numai că atunci când postul se ține din alte considerente și nu doar ca să te simți mai ușor, mai puțin îngreunat fizic, ci pentru a scăpa de atrofia sufletească, lucrurile iau o altă turnură.

Nu ținem post pentru că e mai ieftin să mâncăm supă de legume decât ciorbă de văcuță sau pentru că nu ne putem permite să consumăm carne oricând ne-am dori. Nu lipsurile sunt problema în cazul postului. Abundența este pur și simplu construită pe ceea ce vedem scris chiar pe cutiile sau pungile în care este ambalată mâncarea noastră, cu ingrediente identic naturale (similare până la identitate cu ceea ce este natural, dar în fond artificiale).

În anul 2000, un occidental obișnuit mânca aproximativ 90 de kilograme de carne pe an (plus aproximativ 15 kilograme de pește). Această cantitate de mâncare reprezintă în jur de o treime față de cea consumată în 1959.

Lipsa nu este o problemă în alimentația noastră. Abundența noastră pur și simplu nu este „reală”, iar mediul înconjurător arată frecvent semnele naturii artificiale a aprovizionării noastre alimentare. Dar nu avem cum să studiem ce se întâmplă cu sufletele noastre.

Ceea ce eu consider adevărat este faptul că sufletul are parte de ce are parte și trupul. Cei care angajează și implică lumea în calitate de consumatori sunt consumați de lume în egală măsură.

Acesta este adevărul, aceasta este realitatea. Or, asta presupune să ne acceptăm limitele și granițele. Cultura de care suntem înconjurați este ca o bulă de aparențe. Ea se bazează pe o economie de supraconsum. Criza din 2008 s-a apropiat de un dezastru mare și ar fi putut foarte ușor să degenereze extrem de rapid. Mulți oameni nu realizează cât de fragile sunt cu adevărat viețile noastre.

În perioada Postului Mare (și în toate zilele de post ale anului) îmbrățișăm fragilitatea vieții noastre. Ne permitem să spunem „nu” consumerismului lumii și ne asumăm asceza Postului. Merită să ținem cont că astfel de lucruri nu ne fac eroi spirituali, ci, mai întâi de toate, trebuie să ne facă oameni.