Viaţa ca timp pentru mântuire

Trăim în această lume pentru a ne mântui. Scopul existenţei noastre este mântuirea. Dacă nu atingem această ţintă a vieţuirii noastre în această lume înseamnă că ratăm Raiul pentru care am fost creaţi. Nu putem trăi fără să avem ca scop dobândirea vieţii veşnice prin mântuire. Pentru un creştin asumat existenţa din această lume este un exil temporar în care el se pregăteşte pentru viaţa netrecătoare din Împărăţia lui Dumnezeu. Sensul timpului în lumea aceasta constă în înveşnicirea acestuia prin dobândirea Raiului, unde vom trăi în ziua cea nesfârşită a Învierii lui Hristos.

Viziunea creştină asupra timpului este una mistică în care vedem dincolo de timpul în care trăim, adică în vremea veşniciei din Împărăţia cerurilor, unde trebuie să ajungem după viaţa aceasta trecătoare. Pentru a ajunge acolo este esenţial să avem credinţă în Dumnezeu pe care s-o vădim prin faptele bune pe care le facem faţă de semenii noştri, în care-L vedem pe Hristos - Domnul Vieţii, Întrupat pentru mântuirea noastră.

Dacă ne uităm la calendarul bisericesc vedem că zilele anului sunt binecuvântate de pomenirea sfinţilor care atunci s-au născut în Împărăţia lui Dumnezeu. În aceste zile noi îi sărbătorim pe sfinţi pentru că au trecut din această lume spre Patria cerească, unde sunt prietenii şi casnicii lui Dumnezeu, însă noi nu cinstim moartea lor, ci viaţa veşnică la care au ajuns, unde vrem să ajungem şi noi imitându-le exemplul de sfinţenie. Noi nu cinstim ziua morţii, ci ziua în care începe veşnicia lor din Rai, adică serbăm prin ei triumful vieţii asupra morţii, al sfinţeniei asupra păcatului aducător de suferinţă şi moarte.

Acum, la început de an, să ne obiectivăm existenţa temporară din această lume în perspectiva vieţii veşnice la care suntem chemaţi de Hristos prin Învierea Sa, care ne-a deschis Raiul închis de păcatul lui Adam. În fiecare zi să citim vieţile celor care s-au învrednicit de veşnicia Raiului, şi anume sfinţii, şi să le urmăm exemplul pentru a ajunge la scopul vieţii noastre, care este mântuirea.

Privind în fiecare zi la calendarul bisericesc şi învăţând din exemplul de urmare a lui Hristos al celor sărbătoriţi, descoperim că el este „ecranul vieţilor sfinţite în timp şi intrate în eternitate, în viaţa veşnică”, după cum spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Şi vom înţelege, după cum ne învaţă Patriarhul nostru, că „omul este chemat să trăiască timpul vieţii sale ca pe un dar primit de la Dumnezeu care însă trebuie cultivat prin iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, pentru a participa la viaţa veşnică din Împărăţia iubirii Preasfintei Treimi”.

Darul vieţii pe care ni-L dăruieşte Dumnezeu prin naştere trebuie să-l înveşnicim prin viaţa noastră închinată urmării lui Hristos, Calea, Adevărul şi Viaţa. Zilele anilor vieţii noastre din această lume să le facem, prin faptele noastre bune izvorâte din iubirea faţă de aproapele, trepte ale credinţei noastre în viaţa veşnică la care ne cheamă Hristos. Iar în ziua mutării noastre din această lume să primim binecuvântarea dumnezeiască de a vieţui veşnic cu sfinţii în Împărăţia cerurilor pregătită pentru noi „de la întemeierea lumii”.