Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Pilda zilei Fecioară desăvârşită şi Mamă desăvârşită

Fecioară desăvârşită şi Mamă desăvârşită

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 14 August 2019

Mâine Biserica întreagă prăznuieşte sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Atunci când un stareţ athonit a fost întrebat de ucenicul său în ce categorie, în ce grup sau ceată de sfinţi ar trebui să fie încadrată Maica Domnului acesta i-a răspuns: „Născătoarea de Dumnezeu deţine toate harismele sfinţilor şi de aceea aparţine sau acoperă toate cetele lor. A fost sfântă zăvorâtă atunci când a stat în Sfânta Sfintelor, a fost asemenea proorocilor şi apostolilor atunci când a spus: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”; este tămăduitoare fără de arginţi, Fecioară desăvârşită şi Mamă desăvârşită, rugându-se pentru noi până la sfârşitul veacurilor.

Numai preoţie sacramentală nu are, şi aceasta pentru că a slujit taina dumnezeieştii iconomii doar prin jertfa tăinuirii şi a tăcerii sale. Aşadar, ea nu săvârşeşte Liturghia la Masa Sfântului Altar, odată ce s-a făcut pe sine o sfântă masă veşnică a Dumnezeului întrupat. Dacă astăzi unele femei vor hirotonirea să se gândească la faptul că nici Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu a primit-o şi să slujească asemenea ei, taina cerului prin dragoste, dăruire şi maternitate în slava veşnică şi liniştită a tăcerii şi a smereniei. Toţi oamenii, bărbaţi şi femei putem şi trebuie s-o avem ca model pe Doamna noastră, Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi să devenim cu toţii asemenea ei, exemple de jerfă şi dragoste.

Cu toţii ştim că teologia, adică vorbirea despre Dumnezeu, este proprie la gradul absolut sfinţilor. Cine ar putea să nege faptul că prin Întruparea Cuvântului, Născătoarea de Dumnezeu sau Theotokos în limba greacă nu devine şi o cuvântătoare de Dumnezeu, adică Theologos? Născând pe Dumnezeu, avându-l adică în sânul ei, ea revelează dumnezeirea Lui, a Cuvântului care este în ceruri. De aici şi poziţia ei în Sfântul Altar, unde este reprezentată drept cea mai Cuprinzătoare, mai largă decât toate cerurile, care arată tocmai unirea dintre cer şi pământ şi faptul că Dumnezeu prin cele Trei Persoane este pretutindeni şi permanent alături de noi. Prin urmare, născându-L cu trup pe Fiul Tatălui, Născătoarea de Dumnezeu vorbeşte despre Dumnezeu.

Citeşte mai multe despre:   Maica Domnului