Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Pilda zilei O convertire la Aiud

O convertire la Aiud

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Pilda zilei
Un articol de: Augustin Păunoiu - 07 Aug, 2018

Creştinismul nu este o ideologie, nici o filosofie lumească. Hristos nu ne-a dat doar o învăţătură, ci ne-a dăruit viaţa cea adevărată şi veşnică. Hristos nu ne-a lăsat nici o carte. Dar El a trimis oameni pe care i-a însărcinat să facă cunoscută şi să înfăptuiască lucrarea Sa de mântuire. De cele mai multe ori, aceştia au fost oameni simpli, asemenea celor 12 pescari care au cucerit lumea cu puterea Duhului încredinţată lor la Rusalii.

În închisoarea de la Aiud, pe timpul comuniştilor, credinţa unui ţăran anonim a convertit la Hristos un doctor nu prea dus la biserică.

Într-o celulă erau trei deţinuţi. Un doctor, un muncitor şi un ţăran.

Primul, mărunt de statură, rezista regimului de privaţiune alimentară, dar era irascibil şi taciturn. Muncitorul era bolnav, foarte slăbit şi orb din cauza diabetului netratat. Ţăranul, şi el slăbit, era calm şi se ruga toată ziua. Ştia Acatistul Bunei Vestiri şi mulţi psalmi pe de rost. Fusese rănit pe Frontul de Răsărit şi rămăsese acasă. Apoi, pentru că se împotrivise colectivizării, a fost judecat într-un proces cu legionari şi trimis la Aiud. Îngrijea de muncitor şi se întreţinea cu el în discuţii; doctorul nu lua parte, ci privea cu un aer superior. Muncitorului îi era din ce în ce mai rău şi nu se mai putea mişca. Ţăranul îl ajuta şi-i dădea să mănânce. Într-o zi, ţăranul a raportat, rugând miliţianul să-l ducă la spital pe muncitor. Dar miliţianul i-a trântit uşa în nas.

După câteva zile însă, mâncarea a devenit mai gustoasă. Se vedeau bucăţele mici de carne, zgârciuri şi maţe în zeama servită la prânz. Era ceva neobişnuit şi speranţa că moartea va fi cel puţin amânată renăştea în cugetele muribunzilor. Doctorul a observat că ţăranul, înainte de a-i da muncitorului porţia, pescuia carnea din propria gamelă şi o punea în gamela orbului, apoi îl îndemna să mănânce: „Ia, frate, că şi-a adus aminte Dumnezeu şi Maica Domnului de noi şi ne-a mai îndulcit suferinţa.”

Muncitorul însă se epuiza pe zi ce trecea şi după câtva timp a devenit inconştient.

Atunci, doctorul i-a reproşat ţăranului: „Ce faci, domnule? În loc să mănânci dumneata şi porţia lui, că vezi bine că moare, dumneata îi dai şi partea cea mai bună din porţia dumitale.”

„Da, domnule doctor, văd şi eu că moare, dar n-aş vrea să constate pe lumea cealaltă că aici nimeni nu l-a iubit...” După care ţăranul s-a aşezat în genunchi la capătul muribundului, rugându-se. Ceva s-a petrecut în sufletul doctorului în momentul acela, pentru că s-a întors cu faţa la perete şi a început să plângă în hohote. Ţăranul încerca să-l liniştească.

„Domnule doctor, liniştiţi-vă. Poate de aceea a vrut Dumnezeu să fim aici, ca să ne regăsim sufletul. Dumneavoastră, ca medic, aţi văzut mulţi oameni murind; eu, pe front, de asemenea. Dar nici unul nu am avut timp să înţelegem că omul nu moare, ci se mută dintr-o viaţă la altă viaţă.”

După ce mortul a fost scos, doctorul nu a vorbit câteva zile. Apoi l-a rugat pe ţăran să-l înveţe Acatistul şi psalmii pe care-i ştia. Petreceau astfel tot timpul în rugăciune. Învăţa doctorul de la ţăran adevăratele cunoştinţe despre om. Când rearanjarea în camere i-a despărţit, doctorul a povestit întâmplarea, făcând din faptul acesta un act de penitenţă înaintea tuturor.

(Adaptare după o pildă din volumul Imn pentru crucea purtată, Virgil Maxim, Editura Babel, 2012)