Suflet deschis

Fiecare dintre noi se gândește destul de des la nedreptățile din această lume. De multe ori ne deschidem sufletul unui om, iar el drept răspuns ne întoarce spatele sau, și mai rău, ne trădează… De ce atunci când facem o faptă bună ea nu este prețuită și, pe lângă aceasta, ne pomenim cu multe bârfe stârnite împotriva noastră? Oamenii parcă închid ochii la faptele bune, pur și simplu le ignoră. De ce, pentru dorința sinceră de a ajuta, suntem de multe umiliţi? Oare merităm așa ceva ? Unde este problema: la noi sau la cei din jur? Mai trebuie să săvârșim fapte bune? Are vreun rost?

Pilda de astăzi încearcă să ne aducă un răspuns.

Într-o zi, la ușa unui bătrân înțelept a bătut o tânără necunoscută care, înecându-se în lacrimi, i-a povestit acestuia povestea sa.

„Nu știu cum să trăiesc mai departe…” – a spus ea cu glas tremurând. „Toată viața m-am comportat cu oamenii așa cum aș fi vrut ca ei să se comporte cu mine. Eram sinceră cu ei și cu sufletul deschis… Încercam să-i ajut după puterile mele, fără să aștept ceva în schimb. Îi ajutam cu ce puteam. Eu, într-adevăr, făceam totul necondiționat, iar în schimb primeam doar răutate și ironie. Mă doare enorm și pur și simplu am obosit… Vă implor, spuneți-mi ce să fac?”

Înțeleptul a ascultat-o răbdător și apoi i-a dat un sfat: „Dezbra­că-te și plimbă-te goală pe străzile orașului” – a spus el liniștit.

„Mă iertați, dar încă n-am decăzut într-atât… Probabil glumiți! Dacă voi face așa ceva, nu știu ce pot aștepta de la trecători… Te pomenești că cineva mă va dezonora sau își va bate joc de mine…”

Înțeleptul s-a ridicat, a deschis ușa și a pus pe masă o oglindă:

„Îți este rușine să ieși dezbrăcată afară, dar, dintr-un oarecare motiv, nu te sfiești să umbli prin lume cu sufletul dezgolit, deschis larg ca această ușă. Le permiți tuturor să-ți pătrundă în suflet. Sufletul este o oglindă și din această cauză ne putem observa pe noi înșine în sufletul altor oameni. Sufletul unora este plin de răutate și patimi – anume o astfel de imagine ei văd în sufletul tău curat. Ei nu sunt destul de puternici și nu au suficient curaj pentru a recunoaște că ești mai bună decât ei și pentru a încerca să se schimbe. Din păcate, aceasta este soarta celor cu adevărat curajoși…”

„Ce să fac atunci? Cum pot schimba această situație dacă nimic nu depinde de mine?” – a mai întrebat tânăra.

„Vino cu mine. Vreau să-ți arăt ceva… Privește, aceasta este grădina mea. De mulți ani ud aceste flori de o frumusețe nemaivăzută și am grijă de ele. Sincer să fiu, n-am văzut niciodată cum înfloresc bobocii lor. Mi-a fost dat să le găsesc deja înflorite, cu frumusețea lor atrăgătoare și mireasma îmbătătoare. Copilă, învață de la natură! Privește aceste flori minunate și fă precum ele – deschide-ți atent sufletul în fața oamenilor, în așa fel încât ei să nu observe acest lucru. Deschide-ți sufletul doar oamenilor buni. Fugi de cei care îți rup petalele și le calcă în picioare. Aceste buruieni încă mai au de învățat ca să ajungă la același nivel cu tine. Și de aceea tu nu ai cum să-i ajuți. Tot ce vor vedea la tine este oglindirea lor pocită.”

În lume există multă murdărie și răutate. Dar cel ce dorește poate rămâne curat… Să fim sinceri și cinstiţi înaintea noastră și a celorlalți. Totuși să reținem: nu merită să aruncăm mărgăritare porcilor. Nu va fi de folos nici lor, nici nouă.