Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Agenţia de ştiri BASILICA - 15 ani de activitate
În anul mântuirii 2007, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, lua fiinţă Centrul de Presă BASILICA. Între componentele Centrului de Presă al Patriarhiei Române, din momentul constituirii sale, se află şi Agenţia de ştiri care poartă numele BASILICA. Alături de Radio TRINITAS, Ziarul LUMINA şi TRINITAS TV, în actul constitutiv al Centrului de Presă BASILICA este şi Agenţia de ştiri a Patriarhiei Române.
Activitatea ca instituţie de presă a Agenţiei de ştiri BASILICA a început la sărbătoarea Sfintei Treimi din anul mântuirii 2008, în data de 16 iunie, când s-a lansat site-ul de ştiri basilica.ro. De atunci au trecut 15 ani, timp în care pe site-ul basilica.ro au fost postate mii de ştiri privind viaţa Bisericii.
În aceşti ani, Agenţia de ştiri a plecat de la mottoul Vestea bună împărtăşită tuturor, s-a dovedit un caleidoscop al realităţii bisericeşti cotidiene şi a ajuns să comunice Binele de ştiut prin informaţiile postate pe basilica.ro. Zilnic sub forma ştirilor sunt prezentate activităţile eparhiilor, mănăstirilor şi parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române, dar şi informaţii din lumea ortodoxă.
Aceşti 15 ani de activitate ai Agenţiei de ştiri BASILICA mărturisesc despre importanţa transmiterii informaţiilor ce privesc realitatea cotidiană eclesială într-o lume marcată profund de fenomenul desacralizării. Agenţia este o rază de lumină aducătoare de veşti bune într-o lume plină de norii furtunilor mediatice aduse de ştirile negative transmise cu obstinație de trei decenii în lumea românească. Rolul ei în spaţiul mediatic de la noi este unul misionar, şi anume de a transmite în mediul virtual ştirile ce privesc activitatea Bisericii şi informaţiile religioase ce aduc valorile sacre în viaţa celor care le accesează.
De un deceniu şi jumătate, Agenţia de ştiri a Patriarhiei Române a arătat că informaţia religioasă este una de interes şi că are toate datele unei informaţii jurnalistice. Acest lucru s-a făcut prin activitatea susţinută a echipei redacţionale ce se străduieşte să prezinte ştirile din actualitatea bisericească cu exactitate, obiectivitate şi promptitudine, reflectând activitatea Bisericii de la toate nivelurile sale.
Site-ul basilica.ro este o sursă importantă de ştiri religioase în mediul online şi o fereastră către lumea virtuală a apostolatului mediatic al Bisericii Ortodoxe Române. Agenţia nu are doar un rol de a prezenta ştiri religioase, ci şi unul misionar, de a transmite tuturor Binele de ştiut. Aici identificăm lucrarea de apostolat pe care o desfăşoară în spaţiul comunicării online Agenţia de ştiri BASILICA. Evident că misiunea ei nu este singulară, ci complementară activităţii mediatice a celorlalte componente ale Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române: Radio TRINITAS, TRINITAS TV, Publicaţiile LUMINA şi Biroul de presă. Agenţia de ştiri BASILICA este un punct de convergenţă pentru acestea, datorită formatului său de prezentare a informaţiei religioase ce cuprinde elemente ce definesc celelalte mijloace media ale Patriarhiei Române.
Prin activitatea sa mediatică, agenţia împlineşte scopul de a transmite ştirile din spaţiul Ortodoxiei româneşti tuturor celor interesaţi de activitatea eparhiilor, mănăstirilor şi parohiilor din Patriarhia Română şi îndeplinește obiectivul de a reflecta realitatea bisericească transmisă de sursele autorizate ale Bisericii Ortodoxe Române.
După 15 ani de activitate, Agenţia de ştiri BASILICA este o instituţie media a Patriarhiei Române care cu maturitate şi responsabilitate prezintă în mediul online Binele de ştiut din viaţa Bisericii noastre. Împreună cu celelalte componente ale Centrului de Presă BASILICA se străduieşte, prin activitatea zilnică a ostenitorilor ei, să transmită în spaţiul mediatic românesc informaţii cu conţinut religios variate, complete şi exacte.
Activitatea Agenţiei de ştiri BASILICA este una de Apostolat mediatic creştin într-o lume care are nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu aducător de pace şi mântuire. Vestea cea bună transmisă tuturor prin caleidoscopul realităţii bisericeşti cotidiene are scopul de a împărtăşi tuturor Binele de ştiut.