Apocalipsa de fiecare zi

Dezamăgiți probabil - și, în orice caz, încurcați rău - de faptul că nici unul dintre cele două cicloane despre care anunțaseră că vor „mătura România” nu s-a manifestat așa cum era programat s-o facă, jurnaliștii televiziunilor de știri s-au reorientat, avertizând în două rânduri asupra unor „căderi bruște de temperatură” - măcar de-ar fi fost căderi de zăpadă -, că ne și vedeam în filmul „The Day After Tomorrow”, când îngheța elicopteru-n zbor și trecea vaporul bulevard.

Temperaturile au scăzut, desigur, dar cu blândețe - la urma urmei, e octombrie și toamna nu-i ca vara, nici măcar în plină încălzire globală. În ziua în care Capitala ar fi trebuit să tremure de frig, parcurile erau pline de oameni ieșiți la plimbare sub soarele de toamnă și majoritatea copacilor aveau frunzele încă verzi.

Firește, putem înțelege nevoia de rating, implicit de încasări - dar până la un punct. Și este ade­vărat, din păcate, că oamenii reacționează mai degrabă la știrile negative, preferabil înspăi­mântătoare. Dar nu numai la ele. Se pot ușor ob­serva - și chiar măsura - interesul și entuziasmul stârnit, de pildă, de bunele rezultate ale naționalei de fotbal, patru victorii din patru meciuri la ora la care scriu aceste rânduri. Și de oricare altă performanță sportivă, inclusiv revenirea în activitate, deocamdată modestă, a Simonei Halep. După cum - rețelele de socializare stau drept mărturie - ne bucurăm la orice altă realizare românească, precum rezultatele mereu formidabile ale elevilor olimpici la mai toate materiile. Nevoia de bucurie pentru ceea ce fac cei mai buni dintre copiii noștri e atât de mare încât sunt intens „rostogolite” inclusiv medaliile de aur cucerite cu ani în urmă, de parcă abia s-ar fi întâmplat... „Cererea creează oferta”, principiu al economiei de piață și veșnică scuză a tabloidelor și a televiziunilor de știri, se completează în realitate cu o cerere indusă artificial de către ofertă. S-a observat de mult că publicitatea agresivă, insistentă și eventual inteligentă te face să cumperi lucruri care de fapt nu-ți trebuie cu bani pe care de fapt nu îi ai... Trăiască ratele și creditele!

În aceeași logică mercantilă se înscrie și abun­dența de amenințări. Uneori ele sunt de-a dreptul absurde și complet contrazise de realitate - precum povestea cu cicloanele -, dar de cele mai multe ori șmecheria constă în faptul că pornesc de la un miez de adevăr, îmbrăcat însă într-o pulpă de groază.

E adevărat că s-au scumpit toate? Firește că e adevărat, dar de-aici și până la imaginea apocaliptică stârnită de presă e cale lungă. De parcă n-am mai fi trecut prin alte valuri de scumpiri sau de parcă la cele precedente populația ar fi murit pe capete.

E adevărat că România s-a îngropat în datorii, care vor trebui plătite cumva, și anume pe spinarea contribuabililor? E adevărat. Dar în 1991-1992 țara noastră s-a aflat la un pas de a intra în capacitate de plată și bag seama că a supraviețuit, ba chiar s-a dezvoltat.

Exemplele pot continua și deseori ating ridicolul: la mijloc de octombrie, televiziunile au creat o uriașă problemă din neînțelegerile privind reabilitarea platoului Piața Unirii - e de mirare că acesta nu s-a prăbușit plictisit de atâta agitație.

Dacă te iei după presa de scandal, Apocalipsa e în fiecare zi.

Ar fi bine dacă jurnaliștii respectivi s-ar interesa un pic ce va fi cu adevărat Apocalipsa. Nu de alta, dar vor avea de dat și ei nişte răspunsuri la Judecata de Apoi...